Andreea Petrov a absolvit studiile de licență și master la Universitatea Națională de Arte din București, Facultatea de Arte Plastice, specializarea Pictură. A participat la numeroase expoziții, printre care cele organizate de Celula de Artă, grupul artistic Atelier 21+, „Graduate Curated” de la MARe sau la Salonul Național de Artă Contemporană.

Lucrările ei sunt definite de două direcții esențiale: pe de o parte, o chestionare a convențiilor estetice, iar pe de alta, dorința de a construi un spațiu vizual care să conducă privitorul către introspecție și o stare de armonie profundă. Atitudinea matură față de actul artistic conferă lucrărilor ei o autonomie întărită de cunoaștere și înțelegerea artei ca proces deschis.

Îmbinate, aceste direcții conturează nucleul creației sale – căutarea luminii – nu doar ca fenomen vizual, ci ca simbol al unei ascensiuni interioare. Astfel, lucrările sale aduc în prim-plan transformarea continuă, exprimată printr-o deconstrucție fizică, care sugerează un dialog subtil între materialitate și imaterialitate. Artista se îndreaptă spre un abstract esențializat, unde fiecare element plastic – linie, culoare, formă – devine purtător de semnificație. Prin acest demers, ea revendică libertatea totală a expresiei, reafirmând puterea artei nu doar de a genera introspecție, ci de a funcționa ca un ritual al metamorfozei – pentru privitor și pentru artist deopotrivă.

Andreea Petrov ne-a povestit despre parcursul său în domeniul artistic, despre proiectele sale de diplomă, viziunea personală asupra kitsch-ului, interesul pentru curatoriat și proiectele viitoare.

Povestește-ne despre începuturile tale în artă. Cum a evoluat relația ta cu arta de-a lungul anilor? Există un moment sau o experiență decisivă în alegerea picturii ca formă de exprimare?

Am fost dintotdeauna un copil creativ. Arta a devenit rapid refugiul meu de libertate deplină, unde puteam trăi orice fantezie pe care realitatea nu o putea reflecta. Am început studiul într-un cadru structurat, extracuricular, din clasa a II-a, iar în clasa a VI-a am intrat la Liceul de Arte Plastice N. Tonitza, pe care l-am continuat până la absolvire. Odată intrată în sistem, însă, arta a devenit mai tehnică, încorsetată de reguli și cerințe pentru examene, concursuri și olimpiade. Simțeam o relație duală cu aceste constrângeri: le detestam pentru că nu conțineau doar principii universale, ci și preferințe ale profesorilor, dar în același timp îmi doream să le stăpânesc cât mai bine, măcinată de perfecționism și ambiție puternică.

Deși pictam mult, mai ales pentru competiții, alegerea picturii ca formă de exprimare principală nu a venit din prima sau ușor. Oricât fructifica activitatea mea intensivă, impunerile mă sufocau, iar la un moment dat am simțit că îmi pierd complet iubirea de ea dacă nu fac ceva. Aveam și prejudecata preluată din societate că pictura nu duce nicăieri… Am încercat să mă îndepărtez, alegând secția de Design Ambiental în liceu, cu gândul la arhitectură sau design pentru facultate. Mai pictam doar pentru mine, la ore private.

Experiments

Totuși, în clasa a XI-a, citind „Femei care aleargă cu lupii”, am realizat cât de mult făcea de fapt parte din mine și că fugeam de chemarea ei mai profundă din ego: din frici, prejudecăți și proiecțiile altora despre ce înseamnă un drum „respectabil”. Iar designul, deși îmi plăcea la nivel mental, de inovație, creativitate și optimizare, în practică era doar un corset și mai strâns, mai auster.

În clasa a XII-a, am decis să concurez la Olimpiada de Pictură, în locul celei de Design, iar calificarea până la etapa națională, unde am obținut locul trei, a fost confirmarea de care aveam nevoie că acesta e drumul meu. Am intrat apoi cu ușurință la Universitatea Națională de Arte din București, Facultatea de Arte Plastice, specializarea Pictură, iar de atunci, lucrurile s-au așezat firesc – pictura a rămas esența mea, iar obstacolele s-au topit în fața ei. M-a îmbogățit atât de mult, încât mi-am dorit să continui și studiile de masterat, sub îndrumarea profesorului Cezar Atodiresei, catalizatorul de forță al turnantei mele artistice.

Pictura m-a învățat că atunci când un lucru este pentru tine, mereu își va găsi drumul spre tine, iar tu, la rândul tău, spre el. Ori de câte ori am fost într-o cumpănă, la doar un pas să renunț, m-a întâmpinat cu câte o informație fascinantă, o veste bună sau o reușită, chemându-mă înapoi să continui. De câte ori îmi lipsea o piesă a puzzle-ului într-un proiect sau altul, aceasta mă găsea de la sine. Nu am mai trăit așa ceva înainte să ascult cu încredere chemarea picturii.

Book Art Est

Am observat la tine un concept unitar care leagă proiectele tale de licență și master. Lucrările reflectă căutarea luminii, o lumină atemporală, privită ca o mișcare ascensională spre desăvârșire. Albul și texturile create modelează suprafața pânzei într-un spațiu activ, aflat într-un proces continuu de transformare. Cum ai ajuns la proiectele prezentate la finalul studiilor, ce semnificații poartă fiecare dintre ele? Care au fost provocările tehnice pe care le-ai întâmpinat și cum s-au transformat aceste provocări pe parcursul călătoriei tale artistice?

Proiectele mele personale reflectă un parcurs artistic marcat de experiențe și întrebări care mi-au modelat identitatea. Sunt, în esență, o revoltă împotriva întunecimii adolescenței, o perioadă în care romanticizam suferința și creația se îmbiba de intensitate emoțională. Resping ideea conform căreia doar suferința conferă autenticitate unei picturi, căci în momentele de durere creativitatea mea sucomba, strivită. Prin lucrările mele îmi propun să evoc un refugiu, un link, ce ne poate extrage pe mine și pe privitor din orice întuneric și să ne conducă spre o stare de spirit superioară.

Simultan, creațiile mele răspund unor întrebări profunde privind convențiile estetice. Am fost intrigată de „regulile” din artă ce mi se tot impuneau, observând însă cum marile opere ale secolului trecut și contemporan le încalcă flagrant tot timpul. Studiul aprofundat al esteticii, filosofiei și istoriei artei m-a ajutat să descopăr rădăcinile și nuanțele recomandărilor primite, permițându-mi să aleg în mod conștient când să le respect sau să le sfidez, revendicându-mi libertatea de expresie.

Clepsidra 1 la MARe

Descoperirea picturii abstracte mi-a deschis orizonturile, concentrându-se pe limbajul plastic pur și pe capacitatea acestuia de a rezona visceral, dincolo de narativ. Aceasta și simbolistica alchimică au constituit verigile esențiale ale procesului meu creativ. Un curs de istoria artei despre întâlnirea lui C. Brâncuși și a lui M. Duchamp cu conceptele hermetice și preluarea acestora în opera lor mi-a redefinit viziunea, am rezonat imediat. Găsisem un vehicul pentru ceea ce simțeam, dar nu reușeam să scot din mine sub o formă vizuală. Lucrările de licență au fost un prim pas. „Clepsidrele Palimpsest” de la masterat au reprezentat adevărata provocare – o reconciliere profundă cu perfecționismul meu și concluzia că o lucrare de artă nu trebuie să rămână imobilizată în timp pentru a rămâne frumoasă: călătoria în sine, nu produsul final, e adevărata piatră filozofală. Cele trei compoziții suprapuse pe aceeași pânză, din anatomia fiecăreia dintre Clepsidre, cu grade de casabilitate diferite, sunt rodul a doi ani de experimentări tehnice, ce au dat naștere unei serii de lucrări secundare. Domnul profesor Atodiresei a jucat în timpul licenței și masteratului un rol major în procesul meu de decantare și sintetizare vizuală a realității, și chiar a simbolurilor folosite. Acesta a trecut în neființă după primul meu semestru de studii de masterat, însă am continuat și finalizat proiectul cu sfaturile sale însoțindu-mă permanent în memorie.

Ai o serie intitulată „Selenar Cats”, sugerând de la început o stranietate familiară, în care ai ales să depășești imaginea superficială a pisicii, așa cum este construită în societatea de consum. Folosind linii simple din sârmă, ai ajuns la forme care evocă dinamism, fluiditate, eleganță, mister, cu alte cuvinte, la esența a ceea ce este de fapt pisica. Ce înseamnă pentru tine să aduci în atenție kitsch-ul din societatea actuală?

Evitarea kitsch-ului cu orice preț a fost una dintre primele „reguli” de care m-am lovit la școala de arte încă de mică, însă niciodată nu mi-a fost explicat îndeajuns de complex și satisfăcător în ce constă el. Ce e prostul-gust și cine hotărăște ce e bunul-gust? Cu trecerea timpului am început să îmi doresc tot mai puternic răspunsuri la aceste nelămuriri, așa că am aprofundat subiectul. La facultate am început să primesc lămuriri din ce în ce mai satisfăcătoare, și am învățat cum să le caut. Iar, odată ce începi să conștientizezi kitsch-ul, cu toate ramificațiile și complexitățile sale, nu este cale de întoarcere – e omniprezent în zilele noastre. Îl pot rezuma la o sumă de lucruri, prin raportare la principiile opuse acestuia: aparență versus esență, imitație versus original, „expirat” versus acceptat, superficial versus profund, sau excesiv versus moderat, lista poate continua. El nu pare să fie în sine ceva, ci o lipsă a altceva. A devenit un nou instrument pentru mine, prin care pot atrage atenția asupra anumitor excese, superficialități sau defecte aparținând societății sau chiar mie. Niciunii dintre noi nu suntem integral scutiți de cochetarea ocazională cu kitsch-ul în diferite forme ale sale, ne este introdus ca firesc din copilărie și devine practic invizibil și indispensabil cu timpul. Important este să continuăm să ne punem întrebări și să reflectăm la natura lucrurilor. Asta îmi doresc să fac, inclusiv prin pisicile mele selenare – să aduc elementul catalizator al reflexiei profunde și al autenticității.

Clepsidra Palimplest

Cum îți descoperi sursele de inspirație și în ce măsură consideri că acestea sunt rezultatele unor căutări conștiente sau ale unor reacții spontane la lumea din jurul tău?

În mare parte sursele mele de inspirație au rezultat din căutări conștiente, în primul rând în mine însămi: ce cred cu adevărat, cine sunt, cine îmi doresc să fiu, cu ce mă asociez; iar apoi din estetică, filozofie, istoria universală și a artei. Am găsit prima dată concepte și figuri artistice cu care am rezonat. Inspirația de tip reacție mai spontană a început să se manifeste după ce mi-am clădit și consolidat această bază indispensabilă, iar cu timpul se dezvoltă și aceasta, făcând lucrurile din ce în ce mai distractive și flexibile.

De curând ai început să te implici în sfera curatoriatului. Cum ți-ai descoperit interesul pentru curatoriat?

Mi-am descoperit interesul în momentul în care am început să înțeleg din ce filon de gândire făcea parte fiecare „regulă” și opinie care a venit spre mine de-a lungul timpului, ce afinități (conștiente sau nu) conceptuale aveau cei care mi-au adus argumentele, dar și contextul în care au creat artiștii dați ca exemple, ori pe care eu însămi i-am luat ca referință. Istoria și filosofia artei au fost cheia. Am ajuns la rezolvările mele plastice într-o manieră foarte lucidă și asumată, care sunt conștientă că mi se potrivește mie, iar altcuiva poate nu. A existat un prag critic, în care am întâmpinat foarte multă rezistență față de abordarea mea creativă, abstractă, din partea celor care lucrează mult figurativ, amplificată simțitor după decesul mentorului meu, principalul susținător. Am fost pe strada celor care lucrează figurativ foarte mult timp, și încă cu patos. Dar după turnanta mea artistică și toată rezistența întâmpinată, impulsul natural a fost să mă întorc împotriva lor și să apăr ferm noua mea poziție, cumva chiar prin a mă întreba de ce nu au ajuns și ei la aceleași concluzii „supreme” de decantare a realității. Am realizat că nu e doar despre mine, că dacă nu ar fi existat o rană pe care să simt nevoia să o apăr, nu aș folosi aceleași cuvinte. Fiecare artist are experiențe atât de bogate și de diferite și se exprimă în moduri care îi sunt autentice lui, iar mie în realitate îmi plac lucruri extrem de variate, care chiar mă mișcă și mă bucur că există. Colaborarea cu galeria Celula de Artă, atât ca artist, cât și ca membru al echipei, a vindecat ceva în mine – prin deschiderea lor, prin acceptare și lipsă de judecăți. Acolo artiști „abstracți” stau la bere cu artiști „figurativi” râzând și sunt prieteni. Astfel am căpătat curajul să exprim cu voce tare ceea ce înainte doar gândeam și structuram în agende, iar Daniel Loagăr, fondatorul Celulei de Artă, m-a încurajat. Îmi place să vorbesc despre artiști complecși, chiar și foarte diferiți de mine, pentru că pot înțelege cu claritate din ce direcție vin și mă pot detașa de ei ca artist, ceea ce e esențial pentru un curator. Mă interesează mult mai mult să regăsesc principii în sine în lucrările și abordările lor – coerență, stabilitate, claritate, conștientizare, asumare.

Expoziție A21

Ne poți spune la ce lucrezi acum? Unde îți putem vedea lucrările în viitorul apropiat?

Lucrez la multe proiecte simultan – multiple serii începute care trebuie continuate și care chiar s-au ramificat. În viitorul apropiat, lucrările mele cele mai noi vor putea fi găsite în expoziția dedicată temei plastice a liniei, de la Galeriile Academiei Române, în București, din intervalul 11-30 aprilie, a grupului artistic Atelier 21+, compus din colegii mei de atelier de la licență și nu numai, membri ai UAPR. Prin Celula de Artă, voi expune în cadrul Nuvo Nuveaux, în aprilie, și MoBU, din 28 mai până pe 1 iunie. Voi avea multiple expoziții în acest an, atât prin Atelier 21+, cât și prin Celula.

În plus, pregătesc împreună cu Celula de Artă o serie de proiecte co-finanțate prin fonduri nerambursabile, pe care de abia așteptăm să le implementăm, și care până la finalul anului vor fi finalizate prin expoziții. Printre ele se numără „Celula Free Air” – o colaborare internațională româno-poloneză, desfășurată din iulie până în septembrie, cu cercetare pe teren în România, Ungaria, Cehia și Polonia; și „Book.Art.Est 2”, în decembrie – a doua ediție a evenimentului dedicat cărților obiect la care am participat și în ianuarie-februarie.