Foto: Meeting Point In Suspended Fields, instalație in-situ, rezidență la Fantom Gallery, Berlin, 2022

Mihai Toth (n. 1989, Timișoara) este artist vizual și asistent curator. A absolvit Facultatea de Construcții din cadrul Universității Politehnica Timișoara, secția Măsurători terestre și cadastru (2015), iar ulterior a urmat cursurile Facultății de Arte și Design din Timișoara. În 2013 a cofondat spațiul independent Baraka Artist-run space, un laborator de idei și experimente colective. Practica sa artistică explorează relația dintre linie, grilă, colț și accident, privite ca instrumente conceptuale de investigare a spațiului, timpului și percepției.

Lucrările sale, adesea site-specific și procesuale, propun intersecții între structura materială și cea imaterială a realității, între rațional și întâmplare, între corporalitate și arhitectură. În proiecte precum Rețea frapantă în câmp deschis, Meeting Point in Suspended Fields, Peisajul Atingerii sau This Is Not An Installation, Toth sondează noțiuni precum timpul, atingerea, arhiva și participarea colectivă, punând accent pe dimensiunea relațională a artei.

În 2025, devine asistent curator în cadrul Bienalei Art Encounters, coordonând echipa de mediatori și contribuind la organizarea evenimentului. Prin practica sa, Mihai Toth cultivă o gândire artistică transdisciplinară, unde fiecare rol — de la inginer la artist sau curator — devine parte a aceleiași „sculpturi sociale”.

În 2015 ți-ai susținut lucrarea de disertație la Facultatea de Construcții de la Universitatea Politehnica Timișoara, secția Măsurători terestre și cadastru, după care ai studiat pictură în cadrul Facultății de Arte și Design din Timișoara. În 2013, alături de alți colegi de la facultate, ai înființat Baraka Artist-run space, loc în care vă întâlneați pentru a  discuta, lucra și experimenta. În 2025 ai devenit asistent curator în cadrul Bienalei Art Encounters, unde ai ajutat la organizarea acestui eveniment, ai coordonat echipa de mediatori și ai menținut constant legătura cu artiștii. Ai făcut trecerea de la Facultatea de Construcții la Facultatea de Arte, de la Baraka Artist-run space la Art Encounters. Unde anume în practica ta artistică se regăsesc aceste schimbări și tranziții? Ce înseamnă pentru un artist schimbarea contextului artistic?

Cred într-o anumită dinamică, regăsită în practica mea sub forma acelei cratime repetitive –  o linie oblică, unghiulară, dar această dinamică apare și într-un tip de interacțiune cu scena care îți poate oferi posibilitatea de a te reinventa mereu. Este interesant că întrebarea ta pune accent pe schimbare și tranziție, chiar recent am avut parte de o discuție în care povesteam că indiferent de poziția pe care am avut-o de-a lungul timpului de la inginer, instalare expoziții, jurnalist cultural, coordonator workshop-uri, mediator la asistent curator, am abordat fiecare situație tot în calitate de artist. Rezonez foarte mult cu ideea dezvoltării unei gândiri artistice care are un caracter transdisciplinar, având abilitatea să performeze în orice domeniu. Cred că printre altele, despre asta vorbea și Joseph Beuys în conceptul de sculptură socială, mai ales prin celebra frază „Everyone is an artist!”. Pentru mine tranziția de la un context la altul ține de dorința de a cunoaște noi oameni și noi metode de lucru, dar și de a obține o distanță față de o anumită activitate pentru a o putea șlefui mai bine.   

When Absence Becomes Presence / Untitled Drawings, performance și instalație in-situ, parte din programul curatorial Draft#26, UVT Art Center, Timișoara, 2023

Motivul liniei, motivul grilei, motivul colțului, motivul accidentului, sunt laitmotive în practica ta artistică, toate acestea fiind concepte cheie în arta conceptuală și postmodernă. Unul dintre artiștii contemporani, care a abordat aceleași concepte este Daniel Buren, un artist francez cunoscut pentru analiza sistematică a formelor și spațiilor. Dacă grila și colțul au la bază linia, care este relația dintre linie și accident în opera ta?

Una din aspectele practicii mele este că abordez diferite situații sub formă de conversație deschisă cu diverși artiști pe care-i apreciez, Daniel Buren este unul dintre ei, dar sunt și alții: John Cage, Robert Rymanm, Paul Neagu, Fred Sandback, etc. Nuanța accidentului apare în cercetarea mea și prin fascinația pe care o am față de natură, respectiv ingeniozitatea felului în care funcționează ea prin intermediul unei logici diferite de cea a omului. Pentru mine puterea șansei și valența accidentului fac parte din instrumentarul cu care lucrez, în special pentru faptul că-mi oferă o libertate și o degajare aparte în cercetarea mea. Un proiect la care țin mult, intitulat Hundred Up, pe care l-am dezvoltat în 2023 prin colaborare cu elevii de la Școala Gimnazială Nr.30 din Timișoara, are la bază aceste două elemente, linia și accidentul. În cazul acesta relația dintre linie și accident are și o doză intergenerațională, pe lângă algoritmul conceptual conturat sub formă vizuală. În orice caz, atitudinea pe care o dezvolt în relație cu motivul liniei, grila, colțul, accidentul, nu are de-a face cu fragmentarea lor în diferite direcții, tendința este de întrepătrundere și fuziune comună. Ele merg mână în mână și devin parte din alfabetul practicii mele prin care pot traduce lumea în care trăiesc.

Stare continuă a unei forme deschise, performance, 14 performeri, UVT ArtCenter, Timișoara, 2024, foto credit: Andrei Infinit

În anul 2022 ai făcut parte din proiectul expozițional IF A STORY IS PRESENT, curatoriat de Diana Marincu și organizat de echipa Fundației Art Encounters. Lucrarea pe care ai realizat-o în această ecuație expozițională “Rețea frapantă în câmp deschis” a fost compusă dintr-o animație cu o serie de linii ce sunt trasate digital pe un registru grilat, preluat din structura caietelor speciale de caligrafie, care se extinde pe suprafața pereților sub forma unei instalații. Cum arată linia lui Mihai Toth în câmpul deschis?

Lucrarea, Rețea frapantă în câmp deschis, a fost printre primele lucrări pe care le-am realizat într-un mod mai structurat. Titlul a fost inspirat de predispoziția pe care o am pentru rețele, legături și conexiuni, cu o trimitere și la elementul absenței frapate, care mă fascinează în continuare, conceput de sculptorul Paul Neagu, respectiv o prezență care se manifestă printr-o absență. Această lucrare a constat într-o instalație site-specific pe care am construit-o în relație cu programul curatorial dezvoltat de Diana Marincu, în care spațiul era încărcat și de o perspectivă pedagogică prin care Yane Calovski și Hristina Ivanoska au interacționat cu întregul grup de artiști tineri din Timișoara selectat pentru acel proiect.Termenul de câmp deschis apare și sub formă de răspuns la conceptul celor nouă principii ale formei deschise dezvoltat de arhitectul Oskar Hansen. Acest câmp reprezenta încercarea mea de a întrepătrunde realitatea obiectivă cu lumea digitală, unde trasările oblice, cratimele, devin puntea de legătură între cele două dimensiuni. Aceste linii sunt mai degrabă niște organisme energetice care migrează de la o dimensiune la alta, construind o țesătură puternică între planul material și cel imaterial.

Ai declarat faptul că nu ești adeptul lucrărilor cu o finalitate concretă de sine stătătoare, nu ești atras de obiectul finit, îți place să investighezi modul în care e construit, cum și de ce, defapt motivația și preocuparea din spatele vizualului sunt cele care te impulsionează și în cazul altor practici artistice. Ce transmite o lucrare fără o finalitate concretă?

Aici cred că vorbim defapt de o convenție care a tot fost repetată la nesfârșit, până am ajuns să ne raportăm mai mult la stratul de suprafață al obiectelor, situațiilor sau practicilor. Că discutăm despre un obiect de sine stătător, asemenea unei sculpturi, picturi, instalație etc., sau de o intervenție efemeră, în fiecare conținut se află un întreg proces, care nu ține doar de cum a fost realizat acel obiect, ci de seria transformărilor la care a fost supus impulsul inițial de la un stadiu la altul. O lucrare fără o finalitate concretă are mai mult de-a face cu o practică și o cercetare în sine decât cu un simplu obiect finisat și prezentat în lumina reflectoarelor. Este vorba doar de un stereotip cu care ne-am obișnuit și pe care nu trebuie să-l eliminăm, ci doar să-l completăm cu alte opțiuni sau variante. 

Rețea Translucidă/ Situația nr.8, instalație parte din expoziția Multispecies.Co-Creating our Environment, Galeria Bastion 2, Timișoara, 2023

În cadrul Fantom Gallery din Berlin, în anul 2022, ai realizat instalația site-specific “Meeting Point In Suspended Fields”, produs al participării tale la un program de rezidență artistică din Germania. Lucrarea, „Meeting Point In Suspended Fields”, este o instalație site-specific care s-a consolidat printr-o serie de fascicule de linii trasate cu bucăți de bandă adezivă de hârtie atașate direct pe pereții galeriei și inscripționate fiecare cu un an din cei ultimii 2022 de ani, practic au rezultat 2022 de linii, iar aceste segmente variate prin dimensiune și poziționate cu o anumită unghiularitate pe planurile pereților. Ce a reprezentat prima linie, în comparație cu ultima, linia cu numărul 2022? Cum se intersectează, în această lucrare, ideea de trecut ipotetic (timpul istoric) cu prezentul palpabil al actului artistic?

Experiența din Berlin, în cadrul programului de rezidență de la Fantom Gallery, a fost foarte fructoasă. În timpul zilei culegeam informație colindând orașul, iar noaptea coagulam noi strategii de asimilare și abordare a spațiului de lucru. Instalația respectivă continua maniera mea de a înțelege spațiul prin intermediul timpului, folosind ca instrument de lucru materiale uzuale, care sunt la îndemâna oricui. A fost prima încercare de a ieși din cordonatele fixe ale gridului înclinat regăsit în caietele speciale de caligrafie cu care lucrez și astăzi. Fiecare trasare în spațiu, prin acele fâșii de bandă adezivă, puncta un anumit moment din istoria ultimilor 2022 de ani pe care i-am distribuit în spațiu printr-un algoritm dinamic, fără să respect o cronologie punctuală. Practic am încercat să trasez segmente temporale dintr-un punct în altul pe toată suprafața spațiului, prin care vizitatorul ajungea să fie împânzit de țesătura timpului, oferindu-i, în același timp, o perspectivă diferită de înțelegere a spațiului.

În cadrul expoziției de la Facultatea de Mecanică, organizată de galeria de artă contemporană META Spațiu, în anul 2023, ai prezentat instalația ,,Peisajul Atingerii’’, cât și performance-ul ,,Registrul Atingerilor’’. Ai propus un sistem de rețea format dintr-un algoritm pentru identificarea intuitivă a locurilor atinse inconștient în spațiul public sau în locuri comune, cu scopul de a dezvolta nivelul de conștientizare a modului de a ne raporta prin propria corporalitate și gestualitate la scenariul spațiului în care ne aflăm. Ce înseamnă atingerea în artă, pornind de la mânuirea pensulei și a creionului, în raport cu atingerile cotidiene? Ce mesaj ai transmis publicului?

Impulsul inițial are de-a face cu faptul că în prezent avem, defapt, parte de o suprasaturare a atingerilor, în cea mai mare parte aceasta se datorează tehnologiei și a modului în care manevrăm ecranele de smartphone-uri, tablete și alte gadget-uri. Situația creată atât prin instalația Peisajul atingerii, cât și prin acțiunea performativă. Registrul atingerilor, reprezintă încercarea de a recupera o conștientizare a felului în care simțim lumea din jurul nostru cu toată materialitatea ei. Chiar și în acest caz apare din nou preocuparea legată de proces și a modului în care prin reducerea accelerării timpului de contact putem sesiza anumite subtilități fine ale existenței noastre ca ființe sociale. Am privit situația ca pe o lucrare de cercetare de tip interactiv, prin care participanții au devenit performeri pe un traseu conturat la nivel colectiv. Este o lucrare care face parte dintr-o serie mai largă de astfel de intervenții și care coagulează diferite posibilități alternative de a lucra cu conceptul de arhivă. Practic, în ambele cazuri, am încercat să dezvolt o arhivă organică de structurare a senzațiilor tactile pe care le colectăm fiecare dintre noi, în general fără să ne dăm seama, în raport cu spațiile domestice și arhitecturale pe care le parcurgem zi de zi. Împreună cu participanții acelui program, ne-am dat seama pe parcurs cât de importantă este fiecare atingere în raport cu elementele spațiului public și cum multitudinea acestora prin stratificare continuă ajunge să modeleze sub o formă imaterială locurile din viața noastră. 

Meeting Point In Suspended Fields, instalație in-situ, rezidență la Fantom Gallery, Berlin, 2022

După ce ai intrat la Facultatea de Arte , i-ai cunoscut pe colegii tăi: Adrian Popa, David Iancu și Paul Feier. Când v-ați intersectat la facultate, v-ați dat seama că aveați un punct comun: ” nu înțelegeați arta contemporană”. Care este misterul din arta contemporană care este greu de descifrat?

Pentru a răspunde la această întrebare, rebuie menționat neapărat contextul din care am venit eu și colegii mei. În cazul meu, absolvent al Facultății de Construcții în aceea perioadă, nu aveam deloc un background în arta contemporană și nu aveam cu cine să mă consult pentru nedumeririle pe care le aveam. Colegii mei, Adi, David și Paul, aveau deja o prietenie solidă și tocmai terminaseră liceul de arte din Arad, dar nu aveau cunoștințe despre mecanismele artei contemporane. Din apropape în aproape ne-am dat seama că aveam acest punct comun, respectiv dorința de a afla mai multe detalii despre cum funcționează acest aparat și eram preocupați permanent de înțelegerea subtilităților acestui domeniu atât din perspectiva unor artiști aflați la început de drum, cât și legat de interacțiune și receptare a artei. A contat foarte mult și colaborarea pe termen lung cu Universitatea de Vest care ne-a oferit posibilitatea să lucrăm într-o fostă cazarmă militară pe care o avea în gestiune, aspect care ne-a motivat foarte mult să conturăm o cercetare în artele contemporane până în prezent. Cred in educația ochiului și a percepției de a vedea și de a te raporta la arta contemporană. Fiecare întâlnire cu arta este un moment crucial în dezvoltarea unui barometru personal de a cântării lucrurile. În general, miza nu este de a descifra la propriu o lucrare de artă, ci de a urmări modul în care te raportezi la ea.

În 2023 ai susținut un atelier în cadrul expoziției Performing 89, „Reconstruim idei” care a propus un traseu al explorării spațiilor și obiectelor de natură intim-personală pe care le asimilăm, cercetăm și regândim împreună, contribuind astfel la dezvoltarea unui anumit spirit critic asupra perimetrului personal pe care-l construim în jurul nostru. Care este locul unde artistul Mihai Toth se simte cel mai intim? 

Un loc special pentru mine îl reprezintă momentul interacțiunii cu publicul, prin workshopuri, mediere și prin lucrările pe care le propun. Daca ar fi sa punctez un loc anume în această direcție, aș putea spune că este vorba de spațiul procesului unei acțiuni. Acesta este sentimentul infierent că instalez un proiect, mediez o expoziție, curatoriez sau pur si simplu realizez o lucrare de artă, în toate aceste situații îmi place să mă scald în procesul de sine stătător al acelei conjuncturi. Poate din acest motiv de ceva timp am început să fiu atras să lucrez la proiecte duraționale care se pot întinde și pe câțiva ani.  

În cadrul Bienalei Art Encounters din acest an, ai propus instalație interactivă, care se numește ,,This Is Not An Installation / Aceasta nu este o instalație’’, dedicată publicului. Fiecare vizitator a fost invitat să facă o fotografie pe traseul bienalei cu un detaliu care îl mișcă, care îl emoționează, apoi fotografia de pe telefonul lui a fost racordată la un dispozitiv special de printare în format Polaroid. Lucrarea finală a fost o hartă conceptuală a emoțiilor, trăirilor și impresiilor vizitatorilor.  De ce ,,Aceasta nu este o instalație?” 

Un răspuns scurt ar fi pentru că mi-am dorit ca lucrarea să devină ceva mai mult decât o simplă instalație. Titlul este inspirat de Rene Magrite cu lucrarea Ceci n’est pas une pipe, tocmai pentru a accentua ideea aparenței modului în care percepem obiectul, dar și chestionarea conceptului de imagine. Aceasta nu este o instalație reprezintă o lucrare pe care voi continua să o dezvolt mai departe și în alte contexte, de exemplu la evenimentul de rămas bun al librăriei Bufnițe am fost invitat să reactivez instalația pe contextul respectiv, astfel a apărut Aceasta nu este o instalație 2. În Noiembrie, la Oradea va fi prezentat în cadrul unei noi expoziții, o a treia variantă a lucrării, respectiv Aceasta nu este o instalație 3. Este vorba de o lucrare interactivă, performativă și distractivă care atinge mai multe direcții: ideea de arhivă, ideea de hartă, nuanța participativă, registrul conceptual, cadrul de laborator și perspectiva de serialitate și continuitate. Este acel tip de lucrare care înglobează mai multe formate: registru vizual de tip obiect, performance, fotografie, workshop educațional, problematizează timpul și spațiul, analizează metode de receptare și deține un caracter intergenerațional. Lucrarea devine un instrument de lucru în sine atât pentru mine, cât și pentru cel care interacționează cu ea.

Cum își imaginează artistul Mihai Toth arta peste 10 ani, spre deosebire de asistentul curator Mihai Toth? Care sunt cele 2 perspective?

Chiar peste 10 ani nu îmi pot imagina cum va fi situația, mai ales că de la an la an apar schimbări majore care ne influențează viața. Cel puțin local, mi-ar plăcea Timișoara să dezvolte tot mai mult o scenă de artă empatică, în care artiștii, curatorii și autoritățile să se susțină reciproc și să dezvolte împreună cu comunitatea orașului un context dinamic, racordat la nevoile timpului nostru și în care grija față de celălalt să predomine în discursul general. În privința practicii mele, aș putea spune că sunt atras din ce în ce mai mult de a nu mă raporta în lucrările pe care le realizez la o simplă idee sau mai bine zis de a nu porni de la o idee atunci când încep un nou proiect. Miza este să văd ce pot construi în afara unei idei. O idee poate limita prin ceva care ține de gustul personal, de background, de anumite convenții stereotipice, de cunoștințe tehnice, de conjunctură financiară, etc. Este o perspectivă la care lucrez de ceva timp și sunt curios în ce direcție mă conduce.   

Pe mai departe, intenționez să dezvolt metode de lucru cu caracter durațional prin structuri colective și colaborative atât în practica pe care o dezvolt, cât și în afara ei. În sfera curatorială, mi-ar plăcea să continui să dezvolt o serie de proiecte prin colaborare cu artiștii pe care-i cunosc din diverse zone și cu cei pe care urmează să-i cunosc, situații prin care să am ocazia să testez diferite versiuni de a contura un discurs în contexte și programe inedite.

 Această creație artistică a fost realizată printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte. Creația nu reprezintă în mod necesar poziția Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, iar acesta nu este responsabil de conținutul ei sau de modul în care poate fi folosită.