TOP

Bianca Ferăstrău: „Pictez ca o mărturie a vieții”

Bianca Ferăstrău a absolvit specializarea grafică la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” și Pictura în cadrul Universității Naționale de Arte din București. Pasionată de anatomie, Bianca Ferăstrău supune corpul uman unei examinări atente constante; prin decantarea experiențelor zilnice ajunge la compoziții în care explorează teme precum mitologicul sau transcendentalul, în care corpul uman devine personaj principal. Artista ne-a vorbit despre ideile care îi populează universul interior, despre interesul pentru anatomia corpului uman și despre personajele pe care le pune în scenă.

 

Ai absolvit specializarea grafică la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din București. Ce te-a determinat ca la facultate să continui cu pictura și nu cu grafica?

Pictură am făcut întotdeauna, știam dinaintea începerii liceului că voi alege specializarea aceasta în facultate. În liceu am ales grafica pentru a învăța tehnici variate de gravură. Mulțumită profesorului Gavril Kovacs (d. 2023) am trecut prin tehnici ale gravurii, aquaforte, aquatintă, pointe-seche, linogravură. În paralel cu ce făceam la liceu, îmi lucram compozițiile de pictură în atelierul meu. La facultate doar am continuat ceea ce făceam constant, compoziții alegorice și lucrări tehnico-academice.

Desenul și pictura reprezintă cei doi poli între care pendulezi. Povestește-ne despre procesul tău de lucru, care sunt sursele de inspirație, de unde vine ideea care dă naștere compoziției, care sunt etapele prin care o compoziție trece până ajunge în forma finală?

Fiecare lucrare e precedată de câteva schițe și desene pregătitoare. Desenele mă ajută mult să încerc mai multe moduri de concretizare a proiecției mentale.

Am menționat compoziție alegorică: o experiență trăită și trecută printr-un set de stări, este metamorfozată într-o imagine mentală și asociată cu ceva mitologic. Întotdeauna am căutat însemnătatea fiecărei întâmplări și am trăit într-un univers de evadare. Universul de evadare este și cel care vrea să evadeze. Evadarea se întâmplă prin transpunerea stărilor cotidiene în compoziții suprarealiste ce îmbină personaje mitologice în scene dramatice, misterioase sau laice.

Ai adus la un moment dat în atenție, printr-o lucrare, conceptul de Tattva, care reunește cele cinci elemente esențiale ale lumii și, implicit, ale vieții: apa, pământul, focul, aerul și eterul. Ce înseamnă acest concept pentru tine, cum l-ai defini?

Tattva este esența vieții prin simbolurile eter, aer, foc, pământ, idee provenită din filosofia hindusă. Când am descoperit Bhagavad Gita, mi-am imaginat cum omul nu-și trăiește viața proprie, ci întregul univers îl trăiește pe om, iar omul este înglobarea elementelor universului. Așadar, prin pasiunea pentru anatomia corpului uman, am asociat straturile corpului uman cu elementele Tattva: sistemul osos este pământul, sistemul circulator este apa, musculatura este focul, pielea este aerul, iar viața este eterul. În jurul acestor asocieri am început o serie de lucrări ce descriu legătura atât de strânsă a naturii cu omul.

Prin intermediul artei explorezi mitologia, corpul uman sau transcendența. Care sunt punctele de legătură dintre ele, cum se intersectează?

Viața este formată din legături. Cineva sau ceva trăiește datorită a ceva ce a trecut, pentru că suntem creați dintr-o bază finită de microorganisme. Este interesant cum imediat mi-a venit asocierea celor trei motive, mitologia, corpul uman și transcendența cu trecutul, prezentul și viitorul.

Omul este spirit, dar nu în planul fizic imediat, corpul omului este mult mai conectat, influențat și afectat de planul prezent în care ne aflăm acum. Prin spirit reușesc doar să expun la nivel mental și eteric aceste concepte, însă corpul ne pune în legatură cu mult mai multe din prezent. Mitologia este memoria trecutului, iar transcendența este vizionarea viitorului.

Ai o serie de lucrări în care anatomia umană devine o temă principală. Cum ai ajuns la această serie, care e povestea din spatele acestor compoziții?

Încerc să-mi folosesc cât se poate toate simțurile, corpul mă pune în legătură cu mediul în care mă aflu acum. Pictez ca o mărturie a vieții. Așadar, fiecare pictură este o revelație din urma experiențelor zilnice. Îmi observ interiorul uman, simțurile și gândurile în timp ce analizez exteriorul uman, prin vederea diferitelor tipuri de corp, mușchi sau expresii, gesturi.

Universul interior al corpului, anatomia, este un teritoriu interzis, mistic, este imposibil de accesat în timpurile actuale, asta îmi oferă interes.

Desfacerea unui corp uman are conotații variate încă din vremuri timpurii. Eu când folosesc figurația omului descarnat, mă gândesc la vulnerabilitate și umanitate. Omul are tendința să se supraestimeze dacă trăiește prea mult în minte și spirit, poate deveni vanitos. Suntem o carcasă de carne și simțuri umblătoare, iar asta e un privilegiu.

Ne poți spune ce pregătești acum?

Niciodată nu am prevăzut ce voi face imediat, însă temele mele se întind pe mai mulți ani. Niciun concept nu se poate realiza în timp scurt. Acum nu pregătesc nimic, doar continui ce am început mai demult. Încerc să-mi mențin consecvența în lucru, ideile vin continuu și nu-mi pot lua pauză prea mult. Un bun sfat este să fim curioși fără să căutăm și să lucrăm fără idei, pentru că ele oricum vin între timp.

 

Post a Comment