Robert Andacs a absolvit Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca. În pictură, prin decontextualizarea motivelor, Robert Andacs ne propune o explorare profundă a interiorului fiecăruia dintre noi. Viziunea artistului asupra lumii se relevă printr-o apropiere a motivului luat din realitate și înapoiat în vederea îmbogățirii lui cu semnificații noi. Robert Andacs ne-a vorbit despre cum a luat contact cu pictura, despre căutările lui plastice și despre cea mai recentă expoziție de la Galeria Himera din Timișoara, “There is a thin sheet of glass between me and the world”.

Povestește-ne despre începuturile tale în domeniul artistic. Cum și când a venit gândul de a face pictură?

Nu am avut de mic o afinitate către arta vizuală și nici nu am visat să fac parte din acest domeniu. Am urmat liceul de arte la secția design, unde am explorat atât designul de obiect, cât și designul de interior. La una dintre materiile studiate – Izometrie – am avut un profesor foarte pasionat de pictură abstractă. De multe ori, discuțiile noastre din timpul orelor mergeau în direcția respectivă; ne prezenta diverși artiști și ne povestea despre pictură.

Discuțiile cu acest profesor au fost un catalizator pentru ceea ce urma să devină o pasiune/carieră pentru mine. Am început să experimentez cu culoarea, deși inițial destul de simplu sau poate pueril, dar mereu cu mult entuziasm. Aceste prime încercări m-au fascinat și m-au determinat să continui să explorez mediul picturii.

Ceea ce a început ca o simplă curiozitate s-a transformat rapid într-o pasiune profundă. Drumul meu artistic a fost modelat de acele prime discuții și experimente, iar de atunci am decis să urmez acest lung și plăcut drum.

Recunosc că seria scaunelor mi-a reținut atenția în mod deosebit. Am văzut scaunul, chintesența prezenței umane prin absență, un „personaj” care aproape intimidează prin simplitatea lui, ca pe o invitație directă la reflecție. Care este de fapt povestea scaunelor?

Scaunele, în lipsa utilizatorului, devin simboluri ale unei prezențe absente, ale unui gol ce capătă o semnificație profundă.

În absența oamenilor, scaunele devin personaje tăcute, invitând privitorul la reflecție și introspecție. Ele intimidează prin simplitatea lor, dar tocmai această simplitate este cea care le conferă puterea de a evoca emoții și gânduri complexe. Scaunul, un obiect banal în viața de zi cu zi, devine astfel un martor tăcut al trecerii timpului, invitându-ne să reflectăm asupra ceea ce lipsește și asupra prezenței invizibile care rămâne.

Această serie este, în esență, o personalizare a unui vid aparent, plin de semnificație. Este un mod de a explora ideea de gol existențial, de absență care devine prezentă prin simplul act al contemplării. În acest fel, scaunele mele nu sunt doar obiecte, ci simboluri ale poveștilor nespuse.

Toate lucrările tale împărtășesc o suprimare a distanței dintre privitor și motiv. Extragi motivul, îl izolezi de mediul lui și ți-l apropii, creându-i un nou mediu. Ce investighezi prin motivele pe care le alegi?

Încerc să caut și să extrag esența și semnificația motivelor pe care le aleg, eliminându-le din contextul lor inițial. Cred că decontextualizarea subiectului și trecerea lui prin filtrul personal poate crea o conexiune mai directă și mai intimă între subiect și privitor prin simplul fapt că obligă privitorul să acorde atenție completă unui obiect pe care probabil l-ar ignora cu ușurință.

În esență, prin izolarea motivului, îmi propun să dezvălui noi perspective și să provoc privitorul să vadă dincolo de aparențe. De exemplu, atunci când pictez scaune fără prezența umană, nu urmăresc doar să reprezint un obiect cotidian, ci să evidențiez absența, să sugerez prezența invizibilă și să stimulez reflecția asupra vidului și semnificației acestuia.

Prin apropierea motivului de privitor, creez un dialog direct, invitându-l să interacționeze cu lucrările într-un mod mai profund și mai personal. Fiecare motiv ales devine astfel un punct de plecare pentru o explorare mai amplă a ideilor și emoțiilor atât pentru mine, cât și pentru privitor.

Observ că lucrările recente sunt dominate de albastru. Care e legătura dintre culoare și reprezentare? Cum ai ajuns la această serie? 

Am ajuns la această serie experimentând. Am avut tot timpul o afinitate pentru albastru și verde, dar am descoperit de curând în albastru profunzimea de care aveam nevoie pentru a sublinia ideea de introspecție. Am fost atras de capacitatea albastrului de a evoca emoții profunde și de a crea un spațiu vizual care invită privitorul la reflecție.

Cred că albastrul amplifică izolarea subiectelor de contextual inițial și face și mai evidentă trecerea lor prin universul interior. Prin utilizarea acestei culori, am reușit să dau o formă vizuală sentimentelor de singurătate și de izolare, transformând astfel fiecare lucrare într-o explorare personală a acestor teme. Monocromia are un fel de austeritate care cred că te duce mai aproape de esența lucrurilor. Am dat cumva la o parte artificiile care îți fură ochiul, lăsând spațiu pentru o conversație cu sinele.

Recent ai avut o expoziție personală, denumită “There is a thin sheet of glass between me and the world”,  la Galeria Himera din Timișoara. Care au fost temele pe care le-ai abordat?

“There is a thin sheet of glass between me and my world” a venit ca o concluzie la tot ceea ce spuneam mai sus. Abordarea minimalistă și singularitatea subiectelor, dublate de monocromie, crează în sine un spațiu în care privitorul își pune întrebări, are o trăire personală, a lui/ei cu el/ea. Ce se întâmplă când dăm la o parte factorii perturbatori externi? Rămânem noi cu universul nostru interior, de care de cele mai multe ori încercăm să fugim. Punem o barieră subtilă între noi și lumea exterioară și cred că acela e momentul în care descoperim de fapt cele mai intime trăiri și simboluri. Asta am încercat să fac în cadrul expoziției de la Himera, să invit oamenii în universul meu interior și să le cer să aibă un moment de introspecție. Mă bucur de colaborarea pe care am avut-o cu Andi Popescu de la Himera, care nu doar că a văzut lucrările, dar a și înțeles instinctiv ce mi-am dorit să transmit, reușind astfel să pună în scenă impecabil proiectul.