Foto credits: Răzvan Năstase

De mai bine de două luni de zile tot aflăm știri despre aventura Bistriței cu arta contemporană. Bistrița? Dacă privești lucrurile din București, pare foarte departe, iar dacă nu ești suficient de atent, aproape poți pierde firul poveștii vrăjitorești ce se desfășoară acolo.

Pe scurt, Dumitru Gorzo, împreună cu o echipă vitează și neobosită, formată din Lina Țărmure, Razvan Năstase, Andrada Moruțan și Miruna Vlad, a mutat din nou proiectul Continuous Studio prin țară, demonstrând, de această dată, că utopia visului său de a face expoziții și acțiuni artistice în fiecare oraș din România funcționează, și chiar merită. De la începutul lunii iunie, mai multe evenimente puse la cale de echipa formată acolo, au băgat în priză publicul bistrițean, care a primit arta contemporană, vizitator pestriț sosit în oraș, cu multă curiozitate și interes.

Pe larg, pentru a înțelege mai bine aventura bistrițeană, dar și pentru a intra în atmosfera energiei neostoite și electrizante ale creației lui Gorzo, Lina Țărmure a povestit pentru Propagarta tot ce se întâmplă la 450 de km de capitală.

Cum a apărut ideea continuării acțiunilor lui Gorzo la Bistrița?

Ideea a apărut oarecum firesc, în siajul dorinței mele de a organiza la Bistrița evenimente ceva mai fresh în materie de arte vizuale, combinată cu utopia gorzolănească de a expune în fiecare oraș din țară. Ulterior am aflat că Gorzo avea, încă din 2016, Bistrița în vizorul său. Așa că, a fost doar o chestiune de timp până să ne cunoaștem în așa fel încât să ne creăm contextul necesar pentru a unelti ediția aceasta a proiectului său împreună. Lucrurile au luat și mai mult avânt
atunci când am primit confirmarea suportului din partea municipalității Bistrița.

Când te-ai alăturat proiectului?

Ediția a VI-a a proiectului Continuous Studio a fost gândită încă de anul trecut de Gorzo și mine. Evident, fiind la ediția a VI-a, exista deja un concept al proiectului și o direcție de la care să pornim. Pentru cine nu știe, Continuous Studio este un proiect demarat de Gorzo în 2019 la New York și provine dintr-o dorință proprie de a vedea în atelierele altor creatori. Studioul perpetuu reprezintă, oarecum, un anti-atelier: e mereu în mișcare (la fiecare ediție a proiectului el se mută, temporar, în alte locuri) și, contrar atelierelor cu care am fost obișnuiți, este mereu deschis și dornic să fie văzut de oameni fără a fi alterat în vreun fel de artist. Adică, Continuous Studio permite privitorului să observe travaliul lui Gorzo în toate etapele sale, de la eventuale greșeli și aparente eșecuri, până la micile victorii de zi cu zi, succesele săptămânale și, la Bistrița, discuțiile interminabile cu echipa.

Continuous Studio, 2019, Slag Gallery New York, credits: Ioana Gorzo

Pentru că, la Bistrița, Continuous Studio a căpătat o dimensiune diferită față de până acum — este pentru prima oară când proiectul are un curator, se încheagă o echipă și s-a premeditat o perioadă atât de lungă de implementare (inițial au fost 3 luni, dar care par, acum, că se tot lăbărțează), fapt care i-a conferit lui Gorzo capacitatea de a lucra într-un mod organic, caracterizat de un crescendo sănătos și scontat, până la urmă de orice creator: a pornit de la formate mici, pe care a intervenit exclusiv cu creionul, îndreptându-se înspre formate din ce în ce mai mari, pe care s-a manifestat din ce în ce mai complex.

De ce „utopia”? Povestește-ne puțin despre conceptul primelor evenimente, care au început în luna iunie.

„Utopia, merită” este subtitlul Continuous Studio VI. Dacă în primă fază ideea utopiei viza mai degrabă o încercare de a demonta atitudinile unidirecționale și reducționiste a unor creatori asupra relației dintre centru și periferie, acum, după
două luni de proiect, pot spune că, la Bistrița, ne-am format, cu adevărat, o bulă utopică. În primul rând, am reușit să închegăm o echipă de lucru care să fie implicată continuu în proiect. Suntem 4-5 oameni care ne bazăm unii pe alții și
lucrăm de pe poziții egale, non-ierarhice, având, totuși, roluri diferite. Este vorba despre cei doi despre care am vorbit deja: creatorul de propuneri vizuale, de forme gestuale, senzuale, conceptuale, conflictuale, răscoale și altele — Dumitru Gorzo — și cu mine, eu având rol de curator, atunci când e cazul, iar, în restul timpului, manageriez și facilitez diverse aspecte ce țin de buna funcționare a proiectului — mă mai frământ, mă mai gândesc, încerc să scriu (uneori încerc mai mult decât o fac cu adevărat) și vorbesc la telefon, din păcate, și mai mult. Mai e Răzvan Năstase, care documentează foto și se ocupă de identitatea vizuală a proiectului; dar, și oferă, în principiu, orice tip de sfaturi și consolări, mai catalizează lucrurile atunci când devin prea acide și dă o mână de ajutor când se împute treaba din punct de vedere tehnic; și, ultimele, dar nu cele din urmă, întrucât reprezintă o parte foarte importantă în implementarea și perpetuarea efectivă a utopiei, sunt asistentele de producție, fără de care lucrurile ar fi fost mult mai complicate decât au fost până acum: Andrada Moruțan și Miruna Vlad. Pentru mine, este prima oară când lucrez în echipă și pot spune că trăiesc un vis: suntem o mână de oameni care, cel puțin acum, în acest moment, avem același scop, direcții și interese, deci,
ne sfătuim și venim toți constant cu idei, for the greater good. Iar acest lucru este cel puțin reconfortant și liniștitor.

Mai mult decât atât, am dat de oameni aflați în slujba administrației orașului care ne susțin și încurajează să ne facem filmul fix așa cum ne dorim, iar aici mă simt datoare să menționez Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc” și Primăria Municipiului Bistrița. Cred că e un lucru foarte mare faptul că, un oraș mic (sub 80.000 locuitori) are asemenea interese și pretenții culturale. Bine, poate că e de menționat faptul că Bistrița are un istoric destul de amplu în ceea ce privește activitățile culturale: de aproape 30 de ani a avut parte de o ascensiune culturală extraordinară – a fost creată o stagiune muzicală permanentă (în fiecare săptămână se întâmplă cel puțin unul sau două concerte camerale, fiecare lună aduce un concert simfonic, recitaluri de jazz șamd) și cea mai recentă ispravă este o co-producție cu Teatrul Național din București: o piesă în regia lui Radu Afrim, după un text al bistrițeanului Dan Coman. Așa că, am venit la locul potrivit în momentul potrivit. Ah, și am uitat să menționez Festivalul Internațional de Poezie și Muzică
„Poezia e la Bistrița”, care anul acesta a împlinit vârsta de cincisprezece ediții.

Dar să revenim la oile noastre. Dacă pentru muzică s-a conturat un public care s-a lăsat educat, în materie de arte vizuale, am constatat că raporturile au fost, uneori, ușor dezechilibrate. Să nu fiu înțeleasă greșit, au existat mereu diverse demersuri private, și uneori, instituționale, care au susținut artiștii, prin tabere de creație și simpozioane de pictură, expoziții de grup și personale, însă, din păcate, nu a existat întotdeauna un spațiu de expunere care să acopere toate nișele artei. Până anul acesta, a existat o singură galerie care rezistă de mai mult timp, și anume, galeria UAP a filialei Bistrița. De la începutul anului, însă, Centrul Cultural Municipal „George Coșbuc” a revitalizat două spații aflate în subordinea sa, care oferă un discurs vizual contemporan. Este vorba despre galeria aflată la subsolul Centrului Cultural, acolo unde astăzi se regăsește expoziția „Utopia, merită”, semnată de Gorzo și curatoriată de mine. Expoziția aceasta a fost prima pe care am instalat-o în Bistrița, după ce am ajuns, în iunie, și am gândit-o în așa manieră încât
să reprezinte un soi de introducere în bestiarul gorzolănesc (publicul bistrițean întâlnindu-se în acest context pentru prima oară cu munca lui Gorzo), reunind lucrări care au fost realizate de-a lungul a două decenii: 2003 – 2023.

La scurt timp, am invadat Casa cu Lei — o casă de secol XVIII, care a aparținut șefului breslei măcelarilor, recent restaurată și transformată într-o bijuterie funcțională, pregătită să găzduiască demersuri ale creatorilor contemporani, susținuți de același centru cultural amintit anterior. Aici, Gorzo și-a instalat atelierul și echipa Utopia birourile. Dacă treceți prin Bistrița, cel mai probabil ne veți găsi aici, pe strada Nicolae Titulescu nr. 8.

Dar nu ne-am rezumat la spații de interior. La începutul lunii iulie am instalat în Parcul Municipal din Bistrița „INVAZIA”, o instalație de 58 de lucrări realizate pe table zincate pe care Gorzo a pictat țărani din Maramureș, în mărime naturală. Iar vineri, 4 august, am deschis expoziția „alb șui”, o expoziție cu lucrări realizate într-o tehnică la care a ajuns artistul datorită experimentelor sale și a felului său de a lucra continuu, cu o încăpățânare imensă. Dar despre asta și despre motivul pentru are albul e șui voi spune mai multe ceva mai târziu, într-un text ceva mai amplu, care va apărea într-unul din numerele viitoare din Buletinul de Răscoală.

Acum îmi dau seama că n-am zis nimic de buletin. Păi, Buletinul de Răscoală este o publicație adiacentă proiectului, creație a echipei Utopia, care are rolul de a anunța publicul despre cele întâmplate la Bistrița. Deci, de diseminare. Dar, ce e cel mai mișto la el, este că el nu doar diseminează, ci și adună. Adună oameni la Bistrița, cu scopul de a scrie despre ce se petrece aici. Și nu am invitat doar oameni din domeniul vizual, ci ne-am dorit să creăm o polifonie a vocilor culturale, așa că am invitat atât curatori / teoreticieni ai artelor vizuale, cât și antropologi, manageri culturali, arhitecți, poeți etc. În iulie a fost Horațiu Lipot. Fix în acest moment, se află în rezidență arhitecta Dorothee Hasnaș. Urmează Călina Coman și alții, pe care prefer să îi țin ascunși, ca să mențin curiozitatea. Puteți afla mai multe despre lucrurile astea și altele dacă ne urmăriți pe Instagram @continuous.studio.

Să revin la utopie: cred că feedback-ul aproape instant al publicului, numărul mare de oameni prezent la aproape toate evenimentele noastre, dialogurile iscate și întrebările mânate de o pură curiozitate și dorință de cunoaștere a oamenilor
neavizați au demonstrat că și orașele mici au un potențial extraordinar în materie de implementare și receptare a bunurilor culturale. Iar asta poate e o demonstrație că utopia chiar merită.

Ce urmează? Până când vă găsim acolo?
Urmează o perioadă de foc, întrucât ne-am decalat cu Buletinul. Ne-am dat seama că, până la urmă, zilele noastre tot 24 de ore au, așa că devine complicat, de la un moment dat, să îndeplinim multitudinea de task-uri pe care ne-o impunem într-o zi, o săptămână. Ar urma, sper, un echilibru ceva mai clar între partea socială și cea de atelier, scris, muncă individuală ce permite închegare sănătoasă și coerentă a numerelor din buletin. În rest, vrem tare mult să ne extindem în cât mai multe locuri din stradă. Și continuăm colaborarea cu diverse personaje, care vor sta în rezidențe la Bistrița, pe perioade mai lungi sau mai scurte.

Probabil că ne veți găsi până prin octombrie acolo. Despre data exactă nu știu, pentru că avem cu toții tentația lăbărțării în timpul și spațiul bistrițean, care oferă cadrul perfect pentru o ședere utopic de lungă.