Sorin Florea este director artistic al Galeriei „Is This Art?” și lector al Școlii de Fotografie a Centrului de Resurse în Fotografie. Spațiu programe educaționale, dezvoltare profesională, evenimente și produse artistice,  CdRF își deschide larg porțile pentru public din această toamnă. Între 28 august- 3 septembrie, la CdRF se întâmplă Is This a Fest? – zilele fotografiei în București, eveniment de popularizare a artei fotografice, cu workshop-uri, masterclass-uri, discuții cu artiști, sesiuni de review de portofoliu și expoziții de fotografie, iar din 5 septembrie încep și cursurile Școlii de Fotografie. Foto: Adi Bulboacă, Sorin Florea

În ziua de azi, accesul la camere foto performanțe este ușurat de smarthpone-uri. Cu toții le avem, permanent, în buzunar și le putem folosi pentru a face poze de calitate. Dar o cameră bună nu te face fotograf – care este, de fapt, diferența dintre a face (simple) poze și a face fotografii? 

La fel cum o cameră slabă tehnic nu te face mai puțin fotograf, nici o cameră bună nu te face fotograf. Fotograf devii după ce ai înțeles că o fotografie se face cu sufletul, nu cu camera foto. Glumesc. Trebuie să știi tehnic cum se realizează o fotografie. Cumva, trebuie să îți însușești partea tehnică și nici asta nu te face neapărat un fotograf bun. Îți mai trebuie cultura vizuală, să consumi imagine, să vezi expoziții de fotografie, dacă ai unde, să duci la capăt un proiect personal, să știi estetică, curente și trenduri. Am făcut-o să pară complicat, dar nu este dacă ești pasionat. Ca să simplific: ai nevoie să fii pasionat, să cunoști tehnica și să-ți lași pasiunea să te împingă în a consuma fotografie. 

După cum ziceam, ar trebui să ai și acces la fotografie și, ideal, nu doar în format digital. Digital este greu să experiementezi o expoziție, printurile, calitatea lor, deciziile curatoriale și chiar și înrămarea. Să experimentezi o expoziție este similar cu a merge la teatru, te schimbă, îți oferă o nouă perspectivă. Cu accesul la expoziții de fotografie încercăm să ajutam și  noi la „Is This Art?”, cu cel puțin 12 expoziții diferite pe an. Acum, pe 1 septembrie este vernisajul expozitiei OUT a lui Cornel Lazia, care este unul dintre cei mai cunoscuți fotografi români. Urmează o expoziție de Toma Hurduc, o descoperire nouă, un fotograf aflat la început de drum, care foarte probabil va deveni în câțiva ani unul dintre cei mai proeminenți fotografi români. Anul viitor vom avea expoziția pe care visez de mulți ani să o fac, cu Cosmin Bumbuț, căruia nu cred că-i mai trebuie vreo descriere.

Un proiect recent de-al tău este “Artizanii urbani”, unde ai prezentat publicului lumea meșteșugarilor din București. Ai stat în atelierele lor și le-ai spus poveștile prin imagini. Crezi că se poate spune și despre fotografie că este un meșteșug? 

Fotografia poate fi un meșteșug. Diferența între ce am considera artă și meșteșug cred că este intenția artistică sau lipsa ei. În general, fotografii, mai ales români, trăiesc din meșteșug, din joburile comerciale, iar noi, cu Centrul de Resurse în Fotografie și galeria „Is This Art?”, sperăm să reușim, încet-încet, să lărgim orizontul de a trăi din fotografia de artă, fotografie a cărei intenție aparține 100% fotografului. 

Atelierul de fotografie editoriala coordonat de fotograful Ionut Staicu, 11 martie 2023.

Ai spus adesea că fotografia e un mod de exprimare, de a spune o poveste – ce încerci, în general, să transmiți prin imaginile tale? Există vreun mesaj general pe care îl imprimi lucrărilor?

Cred că fiecare dintre noi se imprimă pe sine în ceea ce face. În orice ai face lași în urmă un pic din tine. Ca artist, cred că asta este cu atât mai proeminent. Pe lângă stil sau o estetică aparte, se poate citi și o stare anume. Dar pentru asta ar trebui ca privitorul să fie un pic înclinat și educat să simtă și să vadă ceva mai departe de „ce frumos pică lumina”. 

Personal, cred că las în urmă atenție la personaje, nu neapărat cum erau ele, ci cum le-am văzut eu când le-am fotografiat. Daca aș fotografia același personaj în același context, la un an distanță, n-am regăsi aceleași emoții, pentru că se vor fi schimbat multe, mai ales în mine. Cred că un mesaj general în fotografiile mele sunt cum sunt eu pe interior, mă exprim pe mine.

Ce tipuri de subiecte sau teme te atrag cel mai mult și de ce?

În ultima vreme sunt din ce în ce mai atras de o zonă antropologică, sa nu zic chiar jurnalistică. Sunt curios despre cum interacționează grupurile între ele și individul în mijlocul unui grup. Cred că e ceva ce m-a atras mereu, dar care a fost îngropat o vreme de imediatul capitalist, de comercial. 

Cum reușești să găsești un echilibru între fotografia ca formă de exprimare artistică și cerințele comerciale ale pieței?

Asta e greu sau mi-a fost mie greu. E ceva ce văd și în ceilalți fotografi din jurul meu. Ne pierdem în imediat, în joburi plătite prost, care trebuie să fie multe și trebuie să postăm mult despre cum facem fabulos de frumos comercial și fără prea multe dedesubturi. Iar când ne gândim ce proiecte am face, ne dăm seama că nu mai avem timp sau energie pentru ele. 

Mie mi-a luat mult timp să le împac. A fost nevoie să devin suficient de abil încât să fac partea profesională un pic pe pilot automat, ca să-mi eliberez mintea, să se gândească la ce aș face cu adevărat. Este un soi de memorie musculară de a face joburi comerciale, deloc în detrimentul calității, dar suficient de ușor cât să nu mă consume. 

Acum, sper ca prin noile proiecte ale CdRF, ale galeriei și prin artist call-uri să ajut la formarea unei generații care să treacă mai ușor prin procesul ăsta.