TOP

Maria Mandea: „Proprietatea privată sau inegalitatea pot fi dezbătute mai ușor prin joacă decât prin discuții verbale”

Pornind de la un citat din Discurs asupra inegalității dintre oameni a lui Jean-Jacques Rousseau, Maria Mandea a dezvoltat o serie de cinci jocuri ce explorează ideea de proprietate și, prin documentarea și expunerea procesului de creație, ideea mai generală de proprietate asupra jocului: cine este autorul său, artista sau jucătorii? The Rousseau Game a putut fi jucat la ultimul etaj al Muzeului Național de Artă Contemporană (MNAC) între 26 mai și 27 iunie 2022, ideal în grupuri de minim trei sau patru persoane.

„Primul om care, împrejmuind un teren, s-a încumetat să spună acesta este al meu și a găsit oameni destul de proști ca să-l creadă a fost adevăratul întemeietor al societății civile“, Jean-Jacques Rousseau, Discurs asupra inegalității dintre oameni, Editura Științifică, București, 1958, p. 118

De ce ai ales acest citat ca punct de pornire, cum a luat naștere proiectul?

Am dat peste Discurs asupra inegalității dintre oameni întâmplător în bibliotecă și m-a atras faptul că includea termenul de „inegalitate“ în titlu. De fapt, multe dintre ideile de la care pornesc în jocurile mele sunt descoperiri întâmplătoare. Am mai lucrat și în trecut cu ideea de proprietate, este un subiect care mă interesează. Cred că astfel de concepte importante cum ar fi proprietatea privată sau inegalitatea dintre oameni pot fi dezbătute mult mai ușor prin joacă decât prin discuții verbale. Ne este mult mai greu să punem în cuvinte astfel de lucruri din cauza preconcepțiilor pe care le avem și din cauza faptului că aceste concepte sunt într-o continuă evoluție astăzi. Sunt subiecte care, totuși, trebuie discutate, iar prin joc discutăm cu corpul, trecem dincolo de nivelul verbal, rațional. Am vrut să explorez dualitatea dintre joc ca o chestie frivolă, neimportantă, și joc ca un lucru serios, o dublare a vieții pe care o trăim.

De ce ai ales să documentezi și să incluzi în expoziție procesul de lucru prin fotografii și schițe?

Timp de o săptămână am venit zilnic, câte 7 ore pe zi, să instalez jocul și am făcut câte o poză pe oră pentru a vedea cum evoluează spațiul. Ce am vrut, de fapt, să fac, a fost să arăt că procesul de creație este unul dublu: pe de-o parte eu gândesc jocul, fac compoziția formală, dar pe de alta sunt oamenii care vin și joacă, publicul muzeului. De asta am ales să pun pe doi pereți, față în față, fațete ale aceleiași monede, documentarea cu evoluția spațiului și un video înregistrat în ziua vernisajului cu oamenii jucându-se. Am ales să las schițele mele, dar și o masă cu foi goale, pentru că nu am vrut să impun reguli pentru jocuri, ci să îi las pe vizitatori să le dezvolte organic și, eventual să le noteze pe hârtie. În primă fază, eu am lucrat la crearea jocului, dar odată cu deschiderea expoziției publicul este cel care lucrează la el, iar contribuția lor este esențială. Eu am creat o serie de linii și forme pe podea, dar mi se pare că nu sunt eu neapărat autorul jocului, ci există un autor comun, eu și jucătorii. Propunerile lor influențează foarte mult procesul de joc, mai mult decât setul de reguli gândit inițial de mine. Fiecare partidă e un eveniment unic care nu ține doar de joc ca obiect, dar și de cei care joacă.

Care sunt ideile care stau în spatele fiecărui joc? Care sunt regulile pe care le-ai gândit inițial?

Primul joc pornește de la ideea de spațiu vital, de la conflictul născut la întâlnirea dintre spațiul meu și spațiul tău. M-a interesat să văd cum relaționează oamenii cu spațiul, dacă aleg să colaboreze sau intră într-o competiție. Spațiul tău se micșorează progresiv și trebuie negociat – alegi să îi dai pe ceilalți afară din el sau să îi incluzi? Am descoperit și rezolvări inedite, au fost jucători care s-au ridicat unii pe alții pe sus sau au ales să „intre“ în spațiu doar cu câte un deget fiecare, pentru a avea loc cât mai multe persoane.

Al doilea joc a fost dezvoltat direct din citatul lui Rousseau. Mi se pare că, la el, ideea de împrejmuire și de teritoriu implică elemente liniare și punctuale, are o gândire care se traduce foarte simplu în limbaj formal și vizual. Aici, regulile sunt cumva generate de liniile jocului: fiecare om formează cu corpul o linie, astfel că trei oameni formează un triunghi, un teritoriu. Dacă un al patrulea om este prins în acest triunghi, este dat afară. Dinamica echipelor e în permanentă schimbare, pentru că, pe măsură ce jucătorii sunt dați afară, intră alții noi în joc. Acesta este și jocul care a primit cele mai multe noi propuneri de reguli.

Cel de-al treilea presupune o linie care divide spațiul în două, o graniță care desparte teritorii. Am mai lucrat și în trecut cu ideea de linie care desparte spații și oameni, și îmi doresc în continuare să explorez asta. Această graniță din joc include poduri care conectează teritoriile, iar scopul este să treci pe pod de partea cealaltă și, în același timp, să protejezi spațiul tău de cei care vor să treacă. Jucătorul se regăsește într-o ipostază dublă, cea de refugiat și cea de grănicer. Cred că acest dublu rol este foarte des întâlnit în viața de zi cu zi, dar foarte rar conștientizat, căci mereu te simți mai degrabă într-o situație decât în cealaltă. Interesant este faptul că, datorită ritmului alert al jocului, se ajungea să nu se mai știe care sunt echipele și „țările“ inițiale, sugerând ideea că granițele și statele sunt niște lucruri inventate.

Al patrulea joc include forme simple desenate pe jos, care trebuie colectate. Pentru a intra în posesia lor, jucătorii trebuie să le atingă și să mențină contactul, utilizând cât mai multe părți ale corpului. Ultimul joc pornește de la conceptul de ierarhie. Există mai multe inele puse unele după altele, crescând progresiv ca dimensiune, iar fiecare jucător trebuie să își protejeze spațiul de cei așezați în inelele mai mici, și în același timp să încerce să ajungă într-un inel mai mare decât al lor. Și aici există o ipostază dublă în care ne regăsim de multe ori în viața noastră.

Care este viitorul The Rousseau Game și ce se va întâmpla cu propunerile de reguli făcute de vizitatorii MNAC?

Mi se pare că există o ritmicitate în cele cinci jocuri, că există o evoluție din punct de vedere al corporalității, al mișcării. Mi-ar plăcea, poate, pe viitor, să fac un spectacol de dans din asta, să transform jocurile într-un spectacol performativ, poate lucrând cu un regizor sau un coregraf. Observând oamenii jucându-se, mi-am dat seama de potențialul jocului de a funcționa ca un spectacol. Cât despre regulile propuse, ele vor fi probabil incluse ca anexă a tezei mele de doctorat, unde explorez ideea de joc performativ și pedagogia acestuia. Am încercat să aplic în mod practic lucrurile pe care le-am cercetat în ultimii patru ani, iar The Rousseau Game este un experiment final al tezei.

Post a Comment