În ce mod v-a influențat mutarea la Paris parcursul artistic și viziunea creativă?

Orice schimbare a locului geografic este un contact cu alte culturi. Este, fără  îndoială, o inevitabilă completare a culturii locului de unde am venit, deci o deschidere către spații culturale uneori impresionante prin complexitate, în toate sensurile termenului. În sensul istoric, dar mai ales al istoriei moderne și contemporane. Deși am frecventat foarte puține lăcașuri de cultură – muzee, expoziții și am pierdut multe evenimente exceptionale – nu regret. Puținul care l-am văzut m-a marcat, dar nu în mod clar. Vorbiți de parcurs artistic și de creație. Ar trebui spus că nu este un parcurs artistic, ci unul de căutare. Nu este vorba de creație, ci de învățare. Mai mult m-a marcat realitatea autentică, decât  realitatea în manifestarea ei culturală (sau  ambele în mod subtil). 

Cum se reflectă experiența dumneavoastră de restaurator în practica picturii și care este relația dintre cele două domenii? 

Restaurarea de patrimoniu înseamnă  o altă luptă cu materia, dar care prespune o stare mai aproape de linearitatea simplă. Pe când activitatea de căutare în desen sau în formă în general este una care te consumă, te înșeală, te rătăcește, te amețește, te urcă și te coboară. Poate că ar fi de evitat. Concentrarea și consumul lăuntric sunt foarte importante. 

Care sunt afinitățile și diferențele dintre arta dumneavoastră și cea a lui Horia Bernea? Ați fost influențat de el? Cum v-a marcat grupul Prolog practica artistică? 

Pe Horia Bernea  l-am cunoscut când aveam vreo 23 de ani (nu mai știu cum, poate prin regretatul Brăduț Covaliu, profesorul meu) când a venit în strada Ștefan cel Mare din București, în casa părinteasca care acum nu mai există. A văzut o mulțime de lucrări și mi s-a părut impresionat. Confirmarea mi-a fost dată când mi-a atribuit premiul tineretului din acel an. Da, cu Bernea simt afinități mai mult decât cu alții. Este absolut natural. Am fost impresionat de expoziția „Dealul”. Am fost cu el  în tabăra de pictură de la Tescani.  Influentat de el? Nu, ci doar afinități cred. 

Cum decurge, în linii mari, procesul dumneavoastră de lucru? De la idee la execuție, care sunt etapele esențiale în construirea unei lucrări? 

Aș spune că nu am nici un proces. Se lucrează cu sufletul la gură, se cade și se ridică și uneori se regretă că nu s-a reușit nimic sau s-a reușit prea puțin. Este prea puternic ce este in fața mea: realitatea, să zicem natura. Incerc doar să înteleg  puterea asta… pentru că nici nu știi dacă ai dreptul să înțelegi frumusețea. Încerci uneori să forțezi, dar nu știu dacă nu cumva este chiar periculos. De cele mai multe ori te rănești. Rămâi doar frumos uimit.  Nu este de glumă. 

Fiind un artist familiar atât cu scena artistică din România, cât și cu cea din Franța, care vi se par a fi principalele diferențe de viziune și abordare artistică între cele două contexte? 

Este ca și când m-ați întreba care este diferența între o imensă catedrală din piatră din Franța (sa zicem) și o bisericuță din lemn din România.  Niciuna ÎN ESENȚĂ. În ambele cantitatea se transformă în calitate, de fiecare dată altfel. 

Ce sfat ați împărtăși noilor generații de artiști pentru a-i ajuta să-și păstreze autenticitatea și pasiunea? 

Sunt sau nu sunt autentici, să nu fie artiști. Să nu umble după concepte, ci să fie  muncitori în „Mina de cărbune” pentru a putea scoate un diamant (și cu puține mijloace). Francezii spun: „La difference entre être et paraître ”. Traduc: „A fi sincer sau a te face că ești cea ce în realitate nu ești, a mima; atunci totul se distruge. Nimic nu iese. Apoi mai este dorinta de a fi „la modă”.  Dacă sunt cu adevărat pasionați, riscă să se consume complet. Se epuizează, se strică relații… Pentru cine caută confortul, e mai bine fără pasiune.