Breaking Bread: A Tale of a Revolution pornește o discuție care se învârte în jurul conceptului de libertate, înțeles în raport cu istoria colectivă recentă a căderii regimului totalitar comunist, în România anului 1989, dar și cu istoria personală, a fiecăruia dintre cei ce au trăit această schimbare, în mod direct sau prin efectele sale asupra deceniului de tranziție (anii 90’) sau chiar asupra prezentului. Care a fost experiența ta personală cu noțiunea de libertate, înțeleasă în acest context, și cum a ajuns ea să se reflecte în proiectul vostru?

Ilina Schileru: Eu aveam trei ani la Revoluție, și creșteam la bunicii paterni, lângă Târgu-Jiu în decembrie ’89. Nu am decât mărturiile celor din familia apropiată care îmi povesteau ulterior că spuneam că „la București e sânge”, probabil fiind impresionată de conversațiile celor din casă. Spiritele erau înfierbântate. Virusul speranței dar și panica unei eventuale răsturnări de regim creaseră o stare aparte, până în cele mai mici și izolate comunități. Oamenilor le era frică. Eram prea mică să înțeleg atunci conceptul de „libertate”. Oglindeam emoțiile adulților de pe lângă mine, și mai ales, teama de necunoscut cu privire la ce va să vină.

Cătălin Burcea: ​​În 89 aveam 23 de ani. S-a întâmplat atunci un fenomen rar: două layere diferite, două pelicule de film translucide s-au suprapus aproape perfect. Una era cea a proiecțiilor iar cealaltă a realului posibil. Am experimentat extatic atunci sentimentul libertății totale. Libertatea „per se” este totuși relativă și devine trăibilă doar în „limitele” individului. Pentru mine, multă vreme avea să rămână doar un concept strict teoretic. Încă a rămas.

Ce a fost important atunci a fost că eram pregătit pentru transformare. Oricând trebuie să fi gata pentru așa ceva. Vorbesc aici despre translație în sens pozitiv, care închide o etapă cu un upgrade individual. Însă orice astfel de salt culminează, sau ar trebui să culmineze, într-o formă de dăruire si participare colectivă, altfel satisfacția ar fi una de natura schizoidă și absolut inutilă speciei. Am convingerea că majoritatea ideilor enunțate anterior se regăsesc suficient de clar în proiect, în toate componentele lui creative.

Răzvan Năstase: Libertatea, definită  in DEX ca starea în care nu depinzi de nimeni și poți acționa după propria voință, a fost un concept nou și valoros pentru părinții nostri după căderea comunismului. Deși viața era plină de lipsuri și incertitudini, ideea de a nu mai fi supuși constrângerilor i-a inspirat. Astăzi, „stăpânii” noștri nu mai sunt regimuri autoritare, ci multinaționale uriașe care ne influențează viața în moduri subtile. În loc de cozi pentru pâine, avem un flux constant de reclame și oferte care ne captează atenția în mediul digital. Libertatea pare să fi fost înlocuită de o formă de dependență de consum și de influență economică, într-un joc sofisticat în care nu mai sunt constrângeri fizice, ci mai degrabă mentale și economice.

Mircea Modreanu: M-am născut în 1989, în Petroșani, într-o perioadă de schimbări majore în România, când comunismul se prăbușea. Deși eram foarte mic, anii următori au fost marcați de influențele regimului. Una dintre cele mai puternice amintiri din copilărie este legată de cozi la schimbarea buteliilor. Locuiam într-un careu de blocuri, iar când camionul cu butelii apărea, vecinii coborau imediat să-și schimbe buteliile goale. Acele cozi lungi și răbdătoare erau un simbol al vremurilor, o reminiscență a comunismului, când lipsurile erau parte din viața de zi cu zi. Pentru mulți, comunismul în România este asociat cu ideea de cozi, nu doar la bunuri, ci și la libertate. Această imagine adânc întipărită m-a inspirat să dezvolt un proiect despre modul în care ne-am eliberat treptat de aceste restricții, diminuând cozile și apropiindu-ne de „Libertate”.

O mare parte din publicul care va recepta proiectul Breaking Bread este unul îndepărtat, atât fizic, fiind peste ocean, cât și ideatic, pentru că acolo experiența unui regim totalitar este doar una povestită, deci străină. Cum te aștepți să fie perceput proiectul?

Ilina Schileru: Dacă e să am așteptări, poate mă gândesc la capacitatea noastră de a convinge vizitatorii să reviziteze, pentru ei înșiși măcar, conceptul de libertate. Există regimuri totalitare, există democrație, dar există și democrație iliberală și pe de altă parte există nostalgia regimurilor totalitare. Mintea umană este o enigmă, nu toți filtrează prin aceeași optică memoria comunismului, de exemplu. Unii îl deplâng pe Ceaușescu și azi și acuză că acum, în democrație și capitalism condițiile de viață sunt mult mai nesigure. Dacă e să am așteptări, poate proiectez un dialog pe tema asta, dar nu visez la unanimitate.

Mircea Modreanu: Cred că performance-ul nostru va provoca publicul din două motive esențiale. Mai întâi, îi vom invita pe vizitatori să treacă printr-un proces similar cu al nostru, așezându-se la cozi: pentru vize, interviuri, în aeroporturi, la verificări. Fiecare etapă va reproduce dificultățile și anxietatea pe care le-am trăit până la atingerea „libertății”. Odată ajunși în America, contrastul va fi evident: nimeni nu ne-a mai cerut să așteptăm. În al doilea rând, performance-ul subliniază importanța hranei prin faptul că participanții vor sta la cozi pentru o simplă bucată de pâine. Aceasta reflectă diferențele culturale dintre locurile de unde venim și America, și ne invită să ne întrebăm dacă pâinea este prețuită la fel într-o țară cunoscută pentru abundența sa. Performance-ul ridică întrebări despre adevărata libertate, sacrificii și percepția asupra lucrurilor simple, în funcție de contextul cultural și circumstanțele personale.

Răzvan Năstase: Americanii ar putea vedea performance-ul nostru ca o provocare inedită. Reîntoarcerea simbolică la coada pentru pâine le oferă o perspectivă nouă asupra contrastului dintre trecutul opresiv și influențele subtile ale consumului modern. Pentru ei, acest proiect poate evidenția modul în care libertatea aparent câștigată a fost înlocuită de noi forme de dependență și manipulare economică, oferind o reflecție asupra modului în care constrângerile sociale și economice evoluează în societatea contemporană.

Cătălin Burcea: Probabil că publicul, în marea lui majoritate, va fi „bouche bée” în primă instanță. Nu va putea cupla cu ideea că trebuie să treacă printr-un adevărat proces birocratic, atât de stupid, doar pentru a se bucura de o bucată de pâine, indiferent cât de exotică ar fi ea. Am încredere totuși că inteligența acestuia, care ne surprinde de multe ori, va percepe în final mesajul ca atare, sau rămâne cel puțin cu ideea că oricând trebuie să fie „pregătit pentru orice”.

Când ați început să lucrați la proiect? Cum a apărut ideea acestei instalații performative in situ?

Călina Coman: Am început să ne gândim la proiect în ianuarie, spre final. Ideea s-a dezvoltat pornind de la tema propusă în apelul lansat de ICR, prin programul Cantemir, care celebrează anul acesta 35 ani de la Revoluție. Am discutat între noi, în bucătărie la ETAJ, despre cotidianul înainte și după 1989, am rostogolit definiții ale libertății individului și am rememorat poveștl ale acelora care au experimentat dictatura în amănunt. Am hotărât ca piesa centrală să fie piramida cu pâini aurite, care se inspiră din versurile cântecului comunist de propagandă „Noi în anul 2000” – artiștii devin performeri: funcționara de la casă, brutarii, vor interacționa direct cu publicul sub alte haine.

Este a doua voastră ieșire în State, ca și colectiv artistic independent. Care sunt așteptările voastre pentru ce-a de-a doua ieșire și care e cel mai prețios lucru cu care ați rămas după prima experiență?

Calină Coman: Este a doua noastră participare la TRYST Art Fair, însă colegii mei, Mircea și Ilina, sunt deja la a treia călătorie în Los Angeles, tot printr-un proiect ETAJ, iMigrate: The Biology of Transition – prezentat în 2023 la galeria Durden&Ray. După iMigrate, câteva luni mai târziu, primim invitația de a participa la prima ediție TRYST Art Fair. Colectivul a prezentat atunci o selecție de lucrări într-un cadru scenic curios pentru public, iar cel mai prețios lucru a fost tocmai feedback-ul pozitiv al vizitatorilor, care au privit cu uimire atât lucrările, cât și povestea din spatele lor.

Cum v-ați croit drumul la TRYST LA?

Călina Coman: Pas cu pas :). Ne-am întâlnit, înainte de TRYST, cu o parte din echipa galeriei Durden&Ray și a Muzeului de Artă din Torrance, la un alt târg, în Stockholm, Supermarket Art Fair. Toate aceste inițiative sunt coordonate de artiști și poartă spiritul „artist-run”.