TOP

Claudia Chiraș Tag

Anul acesta România participă în programul „Picasso Celebration: 1973-2023” alături de alte 7 țări selectate, cu expoziția „Efectul Picasso”. Aceasta va fi  deschisă la Muzeul de Artă Recentă din București în perioada 25 septembrie 2023 – 8 ianuarie 2024, fiind

Sunt, cred, particularități bine întipărite în practica artistică a celor patru mari centre locale, care se coagulează concentrat după perioada postbelică, iar cea mai evidentă ține de specificitatea mediilor de expresie. În Timișoara, prin exemplul unor grupări ca Sigma, ori

Muzeul Național al Banatului, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, în parteneriat cu Societatea de Istorie și Arheologie din Banat și Fundația Herczeg a organizat, în cadrul Bastionului Maria Theresia, expoziția Artiști din Timișoara în colecția Herczeg, o întâlnire a marelui

Muzeul Național al Banatului, în colaborare cu Fundația „Oravitzan”, aduce în fața vizitatorilor o expoziție unică: „Spațiile Oravitzan”. În anul în care Timișoara este Capitală Europeană a Culturii, Muzeul Național al Banatului este mândru să prezinte nu doar o expoziție

42 de expoziții în 8 țări marchează 50 de ani de la moartea lui Picasso. România este una dintre cele 8 țări. „Efectul Picasso este o expoziție deschizătoare de drumuri. Nu doar va relua legătura la nivel înalt după cei

Alin Boeru este un scenarist şi regizor român, născut în 1987, în Ploieşti.  Din 2006 locuieşte în Bucureşti și, deși a avut tangențe cu domeniul cinematografic, pe platou (regie, actorie, producţie, supervizare scenariu), dar şi în afara lui (scriere scenarii,

Organizată de Muzeul Național de Artă din Timișoara, Fundația Art Encounters și Institutul Francez din România, finanțată de Consiliul Județean Timiș și susținută de o serie de sponsori importanți, expoziția găzduită de MNArT aduce în atenția publicului diferite etape ale

Astăzi, 28 septembrie, a avut loc conferința de presă ce marchează deschiderea celei de-a XIV-a ediție Art Safari, ce poată numele Stars Edition. Începând de mâine, 29 septembrie, publicul este așteptat pentru a vizita cele trei expoziții noi, în fiecare

Din 27 septembrie 2023 și până pe 8 ianuarie 2024, MARe/Muzeul de Artă Recentă din București și UniCredit Bank prezintă 46 de lucrări (picturi, desene, gravuri) semnate Picasso și 57 de lucrări (picturi, sculpturi, ceramică, graffiti) semnate de 32 de

Mereu atentă la ce se petrece în cotidian, atât pe plan local, cât și internațional, Ana Andronic (BUZU) abordează frecvent subiecte la zi, care invadează mass-media. În această personală cu titlul «Barbillion», BUZU chestionează recentul fenomen omonim generat de încasările

Ce este absurdul pentru mine? Este consecința paradoxului care se află în fiecare filozofie, ideologie, lucru și ființă existente, este contrariul observat în realitate. Poate fi savuros dacă îl lași să își dezvăluie sursele și atributele, pornind de la indignare

Jocul imaginativ nu este doar evadare; este, mai degrabă, un joc prin care artistul se distanțează temporar de realitate și a scoate idei noi din profunzimea peisajului său mental. Acest lucru îl face nu doar un urmăritor al adevărului interior,

Ediția a 10-a DIPLOMA Show 2023 este aproape: între 7 și 15 octombrie, la Combinatul Fondului Plastic (București, str. Băiculești, 29), 130 de lucrări vor fi prezentate publicului larg. Organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, DIPLOMA Show,

Livia Greaca este unul dintre cei 30 de artiști reuniți sub cupola „Ecologiile grijii și îngrijirii”, un demers care alătură arta contemporană unor proiecte de arhitectură și de cercetare a naturii botanice. Derulat pe durata lunii septembrie în mai multe

Artistul francez renumit JR a dezvăluit o instalație captivantă la Opera Garnier din Paris, intitulată "Retour à la caverne – Act I – L’entrée de la caverne". Proiectul face parte din cele două consecutive create pentru Opera din Paris și

Instalația 'Aura' creată de Pablo Valbuena la Catedrala Saint Paul pentru Festivalul de Design din Londra 2023 face ca sunetul să devină tangibil prin lumină. Festivalul de Design din Londra s-a remarcat deseori prin abilitatea de a da viață monumentelor

A doua jumătate a lunii septembrie a adus la Dumbrăvița, în parcul central al comunei, șase sculptori care fac parte dintr-o rară categorie de artiști din România, a celor care crează lucrări sudate. Numărul participanților la ediția 2023 este dublu

„Timpul lupilor” este o instalație muzicală, electroacustică, imersivă, a cărei textură sonoră este creată prin juxtapunerea unor înregistrări reale, cu sunete electronice, sintetice. Propunerea este inspirată din experiența personală a artistului ucrainean Adrian Mokanu, care, aflat în Kiev în dimineața

Expoziția 100 beste Plakate, organizată anual de Asociația 100 beste Plakate e.V., cuprinde o selecție realizată în 2021 a celor mai bune afișe din Germania, Austria și Elveția. Posterele selectate înglobează o varietate stilistică de design de afișe din țările