TOP

Cristian Târnovan Tag

Într-o lume în care rețelele sociale și tehnologia ne conectează și, aparent, favorizează comunicarea, singurătatea și izolarea sunt stări emoționale și sociale omniprezente și generalizate. Chiar și în această lume în care suntem înconjurați de alții și de tehnologie, oamenii

Proaspăt întors de la Paris, unde lucrările sale au fost primite cu entuziasm de către public, Hamid Nicola Katrib propune o nouă expoziție imersivă, în care pictura sa, care abundă în tonuri de albastru-semnătură, se găsește într-un dialog inedit cu

Reflectând constant asupra propriilor trăiri, Adriana Florea Băloiu găsește un mod prin care poate exprima inefabilul fie în culori violente și gesturi compulsive, prin supradozarea pânzelor cu ceea ce aceasta numește dinamism, fie cu o poveste misterioasă care-i articulează abecedarul

selecție de lucrări din creația a peste 30 de artiști vizuali. Într-un context politic mondial incert, încă marcat de faptul că o lume întreagă a depășit cu greu trauma unei pandemii și de incertitudinile aferente unui climat dominat de agresivitate, este

Proiectul expoziţional Re-connect propune atât seria omonimă, în lucru încă din 2019, cât și câteva lucrări din serii precedente de Conexiuni, care urmăresc și explicitează traseul către o formulă vizuală care s-a definit în aproape două decenii. Expoziţia include, alături de

Expoziția reprezintă a doua etapă a proiectului ,,Reflux". Este oglindirea practicii din vara acestui an, de la Sf. Gheorghe, Tulcea. Participanții sunt studenți ai Universității Naționale de Arte din București, licență pictură, anul II și master pictura anul II, clasele conf.

În cadrul expoziției “Contemporary Drawing in Romania” au fost lucrările artiștilor premiați și desene din competiția Premiul Art Movements Foundation pentru Desen Contemporan 2023, semnate de artiști români a căror preocupare principală în creația lor este practica desenului contemporan.

Experiența recentă, a omniprezenței extincției umane, indiferent de locul de pe glob, în urma pandemiei,  a fost în același timp hrănită dar și îmblânzită mediatic de poveștile fericite ale naturii ce părea că își recuperează teritorii. Nevoia speranței în puterea

Gabriela Mateescu continuă seria de interviuri de documentare a spațiilor artist-run din Timișoara și de data asta discută cu echipa spațiului Balamuc https://www.balamuc.org/  din Timișoara, Bd. 9 Mai, nr 1, ap 6:  Lucian Barbu (din 2023), Livia Coloji (din 2013),

"Am început să văd culorile" este o expoziție de artă naivă din România și Serbia, curatoriată de Andreiana Mihail. Cele 35 de lucrări care o alcătuiesc nu au pretenția unui compendiu istoric-explicativ, ci mai degrabă compun un traseu printre temele

Proiectul “Hyphen între atunci și acum” situează creația a patru tineri artiști timișoreni, doctoranzi și masteranzi ai Facultății de Arte și Design, în raport cu unul dintre cele mai semnificative concepte ale operei lui Paul Neagu. Selecționate din fondul de

Daria Koltsova este una din figurile marcante ale scenei ucrainene contemporane. În aceste vremuri dificile pentru poporul său, supus dezastrelor războiului, activitatea sa artistică se concentrează asupra efectelor războiului și pune sub semnul întrebării posibilitățile protecției și rezilienței. Abordarea sa

Expoziția uneia din cele mai importante artiste contemporane ale generației sale, Ioana Nemeș, intitulată „Rituals, Keepers and Storms”. Curatoriată de Diana Marincu și Kilobase București, expoziția are ca parteneri strategici Muzeul Municipal de Artă Contemporană din Ghent (S.M.A.K.), Muzeul Național

Realizată într-un format inedit și lucrând cu un spațiu arhitectural spectaculos, cu o puternică dimensiune simbolică, Campo Santo explorează limitele și posibilitățile de a expune sculptura. Instalația propune un excurs ce revizitează tema reprezentării și a dublului, legate de chiar

În umbra sobră a minimalismului, expoziția 'Negrul Esențial' a lui Nicolae Moldovan își așteaptă vizitatorii, la Cazarma U, pentru a fi martori la o experiență unde forma se întâlnește cu infinitul. Cu o colecție de 35 de opere ceramice, Moldovan ne

Andrei Negru este un tânăr DJ de 19 ani din București, la inceput de drum, ce activează ca și “Fallen Beats”, “Emily Music” dar și “negru.w” introducând astfel publicul în călătorii inedite în universul său interior, prin intermediul muzicii.   Cum îți

ATOMA este artist vizual care lucrează din București, dar lucrările ei pot fi văzută în multe orașe din țară. A studiat pictura la Facultatea de Arte din București și arta murală în cadrul Facultății de Arte Decorative din București. Cunoscută

Celebra companie a miliardarului Elon Musk are, de câțiva ani, un artist rezident permanent la sediul său din Sillicon Valley. Actualul artist, Agnieszka Pilat, are convingeri puternice cu privire la amestecul dintre artă, religie și tehnologie, ajungând astfel deseori în

NASA a lansat o impresionantă campanie outdoor tridimensională care surprinde bogata istorie și viitorul fascinant al explorării spațiale. Panoul-tabletă prezintă peste șase minute de artă remarcabilă, purtând privitorii printr-o călătorie în timp, de la marile misiuni Apollo la ultimul program