TOP

Teodor Ștefan Tag

Așezată într-o tribună care poate găzdui până la 50 de persoane, instalația artistului vizual Klaus Littmann, Arena For a Tree, a fost dezvaluită la Veneția ca parte a deschiderii celei de-a 60-a Expoziții Internaționale de Artă. Este vorba despre un

Găsit pe spatele unei rame, însemnare făcută de Michelangelo a fost vândută la Christie's New York pentru 201.600 de dolari, depășind cu mult estimarea inițială de 6.000-8.000 de dolari. În timp ce maestrul Renașterii italiene nu a semnat bucata de

Jeffrey Gibson: The space in which to place me Gibson este primul artist indian nativ care reprezintă solo Statele Unite ale Americii la Bienala de la Veneția și, judecând după succesul răsunător de public pe care l-a avut în primele zile

Fotografii cu instalația din cadrul galeriei IOMO, prin amabilitatea artistului și a galeriei. În data de 11 aprilie a avut loc deschiderea expoziției Blight în cadrul galeriei IOMO, de la Combinatul Fondului Plastic. Curatoriată de Andrei Barbu, instalația este cel mai

Anca Boeriu a absolvit secția Grafică la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” în anul 1982, iar din anul 2008 deține titlul științific de Doctor în Arte Vizuale. În prezent este lector la Universitatea Națională de Arte din București, secția

„Zeițe, amazoane și mame”/ “GODDESSES, AMAZONS, and MOTHERS” reunește un grup divers de artiste din întreaga lume, depășind granițele și culturile pentru a crea un dialog artistic substanțial și incluziv. Prin intermediul picturilor și al instalațiilor prezentate în cadrul expoziției,

Dacă la prima sa expoziţie personală din anul 2022, găzduită de galeria Galateca, Florin Zhu a prezentat o mini serie de lucrări modulare în metal ce aveau ca temă continuitatea, creativitatea şi imaginația vieții prinse într-un cerc simbolistic cu largi

UVT ArtCenter, Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara a organizat expoziția SECOND LIFE  - Ion Isaila artist & collector unde vor putea fi văzute peste 70 de obiecte din colecția personală constituită în 5

„Ce este munca/What work is”, proiectul semnat de pictorul Șerban Savu și curatoriat de Ciprian Mureșan, va fi vernisat oficial mâine, 18 aprilie, în Pavilionului României din cadrul Bienalei de la Veneția. Propagarta a fost prezentă la avanpremiera lui organizată,

Ca pictor, Ioan Sbârciu a croit un drum unic în istoria artei românești, prin această abilitate deosebită de a orchestra pictura ca un câmp continuu de forțe și energii, răspândit pe suprafețe imense rețele complexe de culori. Curatoriată de Maria

Titlul Lingua Ignota este inspirat de scrierile Hildegardei Bingen, o călugăriță vizionară din Evul Mediu, ecologistă ante litteram, care a elaborat, în secolul al XII-lea, un sistem alphabetic special, cu finalitate mistică, „o încercare precoce de a construi o limbă în stare

Noi opere de artă uimitoare au fost descoperite în timpul celor mai recente excavații de la Pompei, orașul roman antic dispărut într-o erupție a Muntelui Vezuviu în anul 79 d.Hr. Arheologii spun că frescele se numără printre cele mai bine

Cunoscutul artist francez JR a prezentat o nouă instalație iluzorie, creată în stilul său caracteristic în Milano, Italia. Expusă în spațiul public în perioada 10 aprilie - 1 mai 2024, La Nascita invită vizitatorii să exploreze legătura dintre trecutul plin

Răzvan Năstase este un artist multidisciplinar, care îmbină fotografia cu pictura, light artul și arta murală. A fost expus la nivel național și internațional, lăsând publicul să pătrundă în lumea sa misterioasă, în continuă schimbare, încifrată aproape în totalitate. Iluziile

"Where the Sun Sleeps" este o instalație evocatoare care se desfășoară într-un spațiu istoric, Oratorio dei Crociferi, încărcat de  pictura renascentistă a lui Palma il Giovane. Executată între 1583 și 1592, seria de picturi murale ale lui Palma este astăzi

Expoziția „Urgente”, prezentată de Lia și Dan Perjovschi la Muzeul de Artă din Brașov, prezintă componente din cercetările realizate de cei doi artiști în ultimii 35 de ani. Lucrările fascinante ale Liei Perjovschi, grupate sub titlul „Kit de supraviețuire” (selecție

Livia Fălcaru este o ilustratoare și artist vizual în continuă transformare, lăsând fiecare moment să devină un simbol pentru lumea ei artistică. În ciuda nuanțelor pastelate pe care le abordează, temele sunt pline de emoții sincere ce încearcă să spargă

„oameni iMEI” sunt și oamenii TĂI, ar fi spus 1-Q Sapro într-un interviu pe care (încă) nu l-a dat revistei PropagARTA. Cu un background muzical de invidiat, Cezar zis și 1-Q Sapro pictează compulsiv (în sensul bun) de câțiva ani.