Art Safari continuă, cu mult succes, prezentarea marilor artiști plastici români. Expoziția și-a propus să aducă în atenția publicului o serie importantă de picturi realizate de Ștefan Popescu, în diverse perioade ale creației sale. Este vorba de o serie de picturi realizate în spații geografice foarte diferite, în care artistul a călătorit, spectacolul expozițional oferind un balans extrem de echilibrat între dramatismul peisajelor din Occident și strălucirea unică a Orientului.

Ștefan Popescu își începe cariera ca autodidact dar, în anul 1893, pleacă la München și începe să aprofundeze temeinic arta la Akademie der Bildenden Künste. Aici a urmat timp de șapte ani cursuri de desen și pictură, la început în clasa profesorului Nikolaos Gyzis, adept al neoclasicismului, un maestru care stăpânea foarte bine tehnica picturii tradiționale, știința desenului, principiile compoziției și ale armoniilor cromatice. În anul 1900 termină studiile la prestigioasa academie din München. Legat profund de mișcarea artistică müncheneză, de societatea „Secession”, Ștefan Popescu se va implica activ în cadrul unor evenimente organizate în cadrul acestei mișcări.

În anul 1900, Ștefan Popescu pleacă la Paris unde își va desăvârși tehnica artistică își va dezvolta cunoștințele despre artă. În capitala Franței nu a fost atras în mod special de impresionism, el se apropie de pictorii de la Société Nationale des Artistes Français. Lucien Simon, Eugène Carrière, Charles Cottet sunt artiștii de care se simte legat iar acești pictori aveau o atitudine reținută față de impresionism. Admirator al artiștilor francezi, René Ménard, René-Xavier Prinet și André Dauchez, se atașază de gruparea „Bande noire”, numiți așa datorită paletei de culori austere pe care pictorii o foloseau, unde predominau accentele negre.

În Franța, Ștefan Popescu a pictat mai mult în Bretania decât la Paris. În perioadele când se află în capitala Franței se întâlnește cu românii de acolo, joia, la cafeneaua „La Closerie des Lilas” din Cartierul Latin. După 8 ani de studii temeinice de artă își deschide, în anul 1901, prima expoziție personală în România, la Ateneu. Apoi, a avut numeroase participări la expozițiile „Tinerimei artistice”, la formarea căreia a avut un rol fundamental. La Paris, debutează cu prima expoziție personală în anul 1904. Tot aici, se leagă puternic de artiștii și oamenii de cultură români care trăiau în Franța, devenind unul dintre cei mai buni prieteni ai lui al lui Constantin Brâncuși, de exemplu.

În perioada 1901-1907, Ștefan Popescu încearcă să definească un stil românesc în pictură, inspirat de arta bizantină și folclor. Desenează și pictează personaje de basm sau alegorii mitologice sau religioase, precum: „Ileana Cosânzeana”, „Cele 12 fete de împărat”, „Făt-Frumos”, „Trei crai de la răsărit”, panouri decorative dedicate muzicii. Chiar dacă a locuit o perioadă de timp în Franța, a revenit și a călătorit constant și în țară.

Treptat, Ștefan Popescu renunță la compozițiile decorative și, în Bretania, se apropie de peisaj. În Franța, începe să picteze marine și arhitectura masivă a monumentelor religioase. Lucrează la Paimpol, Ploumanach, Cap-Ferret, Saint-Guénolé, Belle Île, Loctudy. Artistul obișnuiește să picteze de mai multe ori aceeași temă, care exprimă o variație de sentimente și impresii vizuale diferite. Peisajele sale din această perioadă transmit sentimente de tristețe și nostalgie. Compozițiile din Bretania sunt pictate cu un colorit sever, bogat în negru și griuri, care îl va conduce și spre contrastul limită alb-negru. Pentru atașamentul său față de cultura franceză, Ștefan Popescu primește, în anul 1925, Legiunea de onoare, în grad de Cavaler, acordată de statul francez.

Mai ales în perioada 1907-1916, Ștefan Popescu abordează constant și viața țăranului român așa cum a cunoscut-o personal. Paleta sa cromatică se modifică substanțial și începe să cuprindă predominat galben, albastru și verde, culori bogat valorate și întinse în tușe mari de penel. Tăranii săi sunt viguroși și firești în atitudine. În țară călătorește la Râmnicu Sărat, în Lunca Bistriței, pe Valea Oltului, la Dârste, Tălmaciu, Prejmer, Reșița, Răducești, Florica, Hărman, Pufești, Șopârlița, Fintești, Curtea de Argeș, Davidești, Târgu-Ocna, Cap Caliacra, Balcic sau Turtucaia. Cromatica delicată din aceste picturi, dispusă în planuri mari de culoare, asigură efecte vizuale extrem de armonioase. În perioada1920-1930, în opera sa predomină peisajul din Delta Dunării, transpus în compoziții cu copaci și melancolice pustietăți lacustre.

Pentru întreaga sa activitate culturală, în anul 1923, statul român îl decorează cu Coroana României, în grad de Comandor, împreună cu Jean Alexandru Steriadi, Theodor Pallady și Gheorghe Petrașcu. Ștefan Popescu a fost unul dintre pictorii apreciați de Regina Maria, care i-a achiziționat lucrări pentru colecția sa privată. În anul 1934, Ștefan Popescu este numit președinte al Consiliului artistic al Muzeului „Toma Stelian”, muzeu unde va dona un număr important de picturi, desene și litografii precum și o sumă importantă de bani pentru crearea fondului „Sofia Ștefan Popescu” (dedicat memoriei soției sale), în vederea achiziționării unui set de lucrări valoroase, destinate să îmbogățească patrimonial muzeului cu lucrări cumpărate din expoziții contemporane și din atelierele artiștilor. Datorită activității sale, depuse pentru susținerea artei românești, în anul 1935, Ștefan Popescu a fost ales membru de onoare al Academiei Române. Din anul 1937, expune și în cadrul societății „Arta”, alături alți mari maeștri români.

Tema orientală a ocupat și aceasta un loc esențial în creația lui Ștefan Popescu, artistul călătorind în Turcia, Maroc, Tunisia și Alger. În acest spațiu geografic, paleta sa cromatică devine mult mai vibrantă, în contraste puternice de alb, roșu, verde. Balcicul rămâne o altă localitate care-l inspiră prin exotismul său oriental și unde se deplasează adeseori.

Călătoriile sale prin Franța, România sau prin Orient (Turcia, Alger, Maroc) le alternează cu deplasări prin Elveția, Italia, Grecia, Iugoslavia sau Germania. Interesul său geografic și cultural este foarte mare, Ștefan Popescu fiind unul dintre principalii pictori-călători ai artei românești. Remarcabilă rămâne și participarea sa la trei ediții ale Bienalei de la Veneția.” Dr. Elena Olariu