Joi, 7 aprilie 2022, s-a deschis expoziția „Aman în plein-air”, în prima casă-atelier de artist din România. Prin această invitație, muzeograful și curatorul Greta Șuteu ne propune o întâlnire cu marele artist în grădinile și parcurile pe care acesta le-a redat în acuarele sau în uleiuri pe panouri de lemn. Deși unele au mai fost expuse publicului, este pentru prima dată când cele 24 de opere sunt reunite în aceeași sală și sub același concept expozițional. Astfel, avem un nou prilej pentru a revedea casa-atelier, al cărei proiect și execuție îi aparțin aproape în întregime fondatorului Școlii de Belle-Arte din București, Theodor Aman.

Inițial, ceea ce ne captează privirea sunt uleiurile de dimensiuni aproape miniaturale, încadrate de ramele originale care generează adâncime și care oferă impresia că ar proteja fragmentul de natură în care artistul pare că își concentrează toată lumea sa, o lume depărtată de a noastră. Acuarela „Scaun cu haină”, subiect surprins în grădina artistului, reprezintă o prezență prin absență, întrucât sugerează discret prezența umană doar prin bastonul rezemat de scaun și elementele vestimentare care îl acoperă, iar dacă ne ridicăm privirea vom vedea și varianta în ulei, „În grădina pictorului”, o scenă de gen în peisaj. Aici, același scaun, însoțit de alte elemente vestimentare și de o umbrelă de soare, domină centrul lucrării, însă prezența umană ni se dezvăluie în planul secund. Pe lângă personajele care se află dincolo de rondul cu flori, femeia cu coatele sprijinite de masă și bărbatul care citește un ziar, vegetația abundentă pare că acaparează întreaga compoziție.

Grădina pictorului, un loc dispărut definitiv sub betonul unor blocuri, reprezintă o sursă de inspirație și un subiect care îl ajută să experimenteze pictura în plein-air, surprinzând luminozitatea vegetației bogate prin alăturări de tonuri de verde, ce permit formelor o detensionare. Pe lângă redarea unor fragmente ale grădinii sale, în care sunt cuprinse colțuri ale casei-atelier, rondul cu flori sau bazinul, artistul ne aduce și vederi din Parcurile Cișmigiu, Herăstrău sau chiar din Jardin du Luxembourg, subiect reprezentat atât în acuarelă, cât și în ulei. Toate aceste peisaje ne vorbesc despre părăsirea atelierului și pășirea în natură, unde minuțiozitatea se temperează. De asemenea, asumarea peisajului este mai pregnantă în compozițiile în care prezența umană nu mai este sugerată (nici prin case, nici prin parcuri), ci dispare complet; este cazul lucrărilor „Peisaj” și „Stejarul”.

„Lucrările aduse acum în fața publicului aparțin preponderent ultimelor două decenii din viața creatorului – perioadă de maximă maturitate artistică, când peisajele lui devoalează pasiune și o mare bucurie în abordare, sentimente care astăzi se transferă instantaneu în percepția receptorului. Educația academistă și bucuria detaliului nu au dispărut niciodată, dar neastâmpărul experimental este prezent și el în încercările întregii creații. Privindu-i peisajele, suntem adesea tentați să facem paralele cu Manet sau cu Renoir și Monet la începuturile demersului lor impresionist. Aman, adeptul construcției riguroase, al detaliului tratat cu maximă minuțiozitate dialoghează brusc într-un limbaj ce-i părea complet străin. Forma cedează locul sugestiei, iar experimentele luministice și cromatice devin preocupări majore, forțând deplasarea exprimării spre teritoriul unui impresionism incipient. Din păcate, timpul nu a mai avut răbdare și i-a întrerupt demersurile făcute în abordarea noului stil, căruia a dovedit că îi simțea și îi înțelegea cu empatie și profunzime principiile”, explică Greta Șuteu, curator al expoziției.