„Unul dintre cei mai izbitori sculptori români actuali, Marian Zidaru (1956) este, angrenat în ultimii ani într-un amplu proiect editorial consacrat unei noi traduceri ilustrate a Divinei Comedii a lui Dante. Apărut în 2021 (Editura Vremea) în traducerea lui Cristian Bădiliță, Infernul i-a permis în mod special etalarea imaginarului dantesc, nu doar prin ilustrațiile electrizante pe care i le-a dedicat, ci și prin ecoul puternic resimțit în restul operei sale.

Fie că este vorba despre desen, pictură, sculptură, video sau instalație, imaginarul infernal l-a sedus (acesta este cuvîntul corect, chiar dacă sună frisonant) mereu. Încă de la mijlocul anilor 80 (expoziția Crăciun însîngerat, la Muzeul Satului, în decembrie 1984) Marian Zidaru era în largul său în perimetrul întunecat al sacrificiului, al decapitărilor, al violenței, torturilor și pedepselor de tot felul, care vizau privitorul cu forță, dincolo sau totodată cu stilizarea perfectă a formelor sculpturale care purtau cruzimea. Înclinația lui spre reprezentarea agresiunii brutale era nu doar insulară în peisajul artei românești a vremii (cenzurat direct și indirect de autoritățile comuniste, pentru care orice reprezentare a represiunii și a violenței era prohibită), ci și interpretabilă moral, politic, istoric, chiar mesianic – în 1989, România chiar a avut parte de un Crăciun însîngerat, care a despărțit-o de comunism în cel mai violent mod cu putință.

Imaginarul infernal a avut și are o puternică componentă etică și profetică la Marian Zidaru. Aparent una dintre cele mai blajine și non-conflictuale personalități ale artei românești, discursul său vizual combină (în sculptura preponderent în lemn) atracția pentru formele grațios rotunjite și elongate, dar totodată tăioase, țepoase, dințoase, feroce.

Marcate de semne și simboluri mistice și totodată de vibrații pregnante ale suprafețelor accidentate, violentate, precum stîlpii totemici, sculpturile și multe dintre desenele sale surprind prin curgerea seductivă a morfologiei, pe care se lipește erupția violentă semiotic a rănilor din care bolborosesc fluidele vitale, fatal risipite. Combinația sună paradoxal și bipolar ca idee și experiență psihologică, dar este perfect coerentă ca realizare artistică și vizuală.

Marian Zidaru realizează o sudură mirabilă între candoarea elegantă a formelor și morala devastatoare a mesajului moralizator. El este agentul vizual al unei perpetue Judecăți de Apoi, care identifică și pedepsesc pe loc (și cu duritate extremă) vicii, păcate, crime mari și mici, de la simpla indiferență spirituală la masacrul inocenților. Dacă Brâncuși se ferea constant de violență (ansamblul monumental de la Târgu Jiu, dedicat eroilor militari căzuți în primul război mondial, nu conține nici o umbră de imaginar soldățesc, nici un abur de agresivitate, fie ea pur simbolică) și realiza forme perfect șlefuite (și la propriu și la figurat), care captivează armonic văzul și sufletul, Marian Zidaru, pentru care opera lui Brâncuși este un reper central al viziunii sale, vibrează intens suprafețele cu lovituri de topor vizibile, care toacă epiderma de lemn a sculpturilor, agresează corpul acestora și scot în evidență durerea și violența ca veritabile principii vizuale și morale.

Inferno 2.0 la Galeria Nicodim este o veritabilă Summa Infernalia a lui Marian Zidaru. Este cel mai amplu și cotropitor ansamblu infernal al său, o retrospectivă a violenței, nutrită din dantescul de fundal și de lungă durată al operei sale, care adesea prefigurează, iar în prezentul imediat corespunde explicit acestor tempora infernalia pe care le trăim și din coșmarul cărora nu ne putem trezi. Alături de o serie de lucrări și instalații din perioada 2015-2019, piesele centrale ale expoziției cuprind sumbrele instalații Infernul (600/100/40cm), 2022 și Judecata de Apoi (600/180/30cm), 2023 și hitchcockianul Câmp de păsări (300 de piese, 700/700/30cm), 2023.

Dureros de actuală, opera lui Marian Zidaru este, ca întotdeauna, anti-escapistă, branșată sălbatic la suferința lumii. Arta lui Marian Zidaru iese din cultura vizuală și se revarsă direct în morală, în istoria trăită, în suferință, război și moarte.” Erwin Kessler, curator