Alexandru Rădvan (n. 1977) a terminat Universitatea Naţională de Arte Bucureşti în 2000, la clasa profesorului Florin Mitroi. Este Lector în cadrul Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, Departamentul Pictură. Lucrarea sa de doctorat, “Imaginea fantastică realizată cu mijloace plastice şi mijloace literare”, reprezintă la fel ca şi întreaga sa creaţie o documentare amplă şi un comentariu fin la adresa miturilor şi mitologiilor antice. Alexandru Rădvan a devenit un nume de referinţă în arta contemporană românească şi internaţională, fiind interesat de modul în care sociteatea contemporană se raportează şi interpretează figurile mitice, personajele şi legendele antice. Lucrările sale au fost prezentate în decursul anilor în numeroase expoziţii personale şi de grup în București, Berlin, Cluj, Arad sau Gaasbeek (Belgia), în instituții prestigioase de artă vizuală precum MNAC, Marina Abramović Institute West (The Performance Art Institute), San Francisco, Modem-Center for Modern and Contemporary Art, Debrecen, Ungaria.  Lucrările sale se regăsesc în importante colecţii publice şi private din România, Germania, Belgia, Austria, Israel, Franţa, Italia, Grecia şi USA. Lucrează şi trăieşte în Bucureşti. Din 2005 este reprezentat de Anaid Art Gallery Bucureşti/Berlin.

Ai fost dintotdeauna atras de artele plastice/vizuale, sau ai avut o revelație care te-a ghidat spre acestă zonă?

Nu am fost atras de la început de artele vizuale, cel puțin nu în mod conștient. Pasiunea mea era (și este în continuare) istoria. Îmi desenam lecțiile de istorie de la școală. Cum favoritele erau istoria antică și cea medievală, am ajuns un consumator asiduu de imagini referitoare la acele epoci și desenam inspirat de ele. Aproape în exclusivitate imaginile de referință erau opere de artă, așa că am ajuns să dețin un bagaj destul de mare de cunoștințe în materie de istoria artei, fără măcar să știu că există un domeniu special numit istoria artei. Desenul a ajuns modul predilect de exprimare și evadare. La 13 ani am luat hotărârea să urmez meseria de pictor și restul s-a petrecut de la sine.

Ai menționat faptul că ai terminat facultatea la clasa profesorului Florin Mitroi. Cât de mult te-a impactat întâlnirea cu acest mare artist și pedagog român?

Întâlnirea cu Florin Mitroi a fost un dar. Pot spune asta cu toată seriozitatea acum, la douăzeci de ani de la moartea lui. Pe toți cei care i-am fost studenți la pictură (pentru că mult timp a predat tehnici la secția de istoria artei) personalitatea sa ne-a marcat. Un „ceva” de la el, o schijă din el a rămas înfiptă adânc în fiecare. E printre puținii oameni care mi-au acordat încredere și m-au încurajat în perioada de formare ca pictor și care nu au încercat nici o secundă să mă schimbe. Impactul a fost enorm, au fost descărcate in acei ani informații și energii pe care încă le procesez, iar pe unele de abia acum le înțeleg în profunzime.

Cum se împacă meseria de pedagog cu cea de artist? Ce i-ai spune azi fostului tău profesor dacă ați putea sta de vorbă la o cafea sau la un spritz?

Cred că cele două meserii, de artist și de profesor, merg foarte bine împreună dacă… reușești să „let go” cum s-ar zice, dacă poți din când în când să îți calci pe absolut toate orgoliile, dacă poți câteodată să treci peste bariera de vârstă și de statut și să înțelegi că nu doar studenții învață ceva de la tine, dar că ei te pot învăța foarte mult, dacă reușești să te bucuri sincer de frumusețea unor lucruri imperfecte și de vitalitatea unor lucrări pe care NU le-ai făcut tu. Dacă încerci tot ceea ce spui și dacă experimentezi lucruri pe care studenții le propun, atunci da, cele două meserii chiar merg bine împreună. Cu Mitroi cred că nu aș fi stat niciodată la șpriț. Dar dacă am putea vorbi acum și ar trebui să îi spun doar o singură frază, i-aș spune că acum, după ce am profesat și eu pedagogia atâta timp, chiar știu că a ținut foarte mult la noi.

Interesul tău pentru sculptură și obiect nu mai este un secret. Care ar fi următoarea provocare tridimensională pe care o pregătești?

În momentul de față cea mai mare provocare pentru mine legată de tridimensional este depozitarea lucrărilor tridimensionale pe care deja le-am făcut. Trecând de această glumă serioasă,  experimentez in prezent pe tema recompunerii unui întreg din fragmente care să nu fie în mod necesar congruente. Din motive de timp și mai ales de spațiu, am fost nevoit să amân finalizarea unei lucrări tridimensionale care ar fi trebuit să facă parte din expoziția personală ” Gânduri despre soare și un mit” care se va deschide pe 19 mai la Muzeul Nicolae Minovici. Preocuparea pentru tridimensional este constantă la mine, sub o formă sau alta. Idei am, deocamdată sunt limitat de spațiu.

Pentru că ești familiarizat destul de bine cu tehnologia și artele media, ce crezi despre fenomenul NFT? Cât de mult va influența viitorul artei?

Îmi este foarte clar, indiferent că îmi place sau nu, că pandemia a adus cu sine o schimbare de abordare și o schimbare in privința anumitor strategii din lumea artei. Online-ul a câștigat un teren imens pe care nu îl va mai pierde, fie că vrem sau nu să acceptăm asta și aș adăuga, fie că România ignoră asta sau nu. Lumea merge înainte și fără noi. NFT-ul este o manifestare absolut normală în lumea în care trăim. Cât de mult va influența viitorul artei? Habar nu am. Cred doar că nu trebuie să privim lucrurile absolutist și dramatic. Pictura nu va dispărea,  NFTurile nu vor cuceri lumea iremediabil, totul va găsi un echilibru, pentru că mereu există reticență in fața unor noutăți și mereu există o mișcare de integrare a acestor noutăți în firescul vieții.

Cât de actuală mai este astăzi pictura? Reinventarea ei ține de tehnică, materiale noi folosite, sau de conceptul din spatele imaginii?

Pictura a fost mereu și este în continuare actuală.  Nu are termen de garanție în sine, poate anumite aspecte ale ei, anumite mode, momente da, dar pictura e un fenomen uman mult prea vast și profund pentru a deveni în totalitate inactuală. Uneori ea nici nu are treabă cu actualitatea, se referă la probleme aflate în afara timpului. Câtă vreme se vor mai naște oameni noi, vor exista viziuni noi, ochi noi și minți noi, care vor reinventa mereu și mereu pictura și nu doar pe ea.

În cariera ta artistică ai avut parte de extravaganțe? Dacă da, ne poți împărtăși și nouă una dintre ele?

Nu pot spune că am avut parte de extravaganțe. Nici nu pot spune că le-am căutat. Îmi plac mult lucrurile, experiențele intense și uneori la limită, dar nu extravagante, fiindcă genul de experiențe la care mă refer nu se prea potrivesc cu luminile scenei.

Desen, pictură sau sculptură? Alege (doar) o disciplină și argumentează-o.

Desen. Pentru că în mintea mea, eu sunt doar desenator, indiferent de mediul in care lucrez și pentru că dacă aș pierde tot, încă aș putea să traseze linii cu mâinile prin aer, sau cu bățul in nisip.

Să zicem că nu ai fi ales artele plastice. Ce meserie ți-ar fi plăcut să practici?

Actor, regizor…e o magie apropiată câteodată de a meseriei noastre. Mi-ar fi plăcut și să cânt pe scenă.

Cel mai recent proiect de-al tău te pune într-o postură nouă, cea de curator în pavilionul de artă contemporană din Art Safari. Ne poți da mai multe detalii?

Proiectul de la Art Safari a fost o provocare plăcută. Lucrul cu Irina Dragomir a fost natural și fără sincope. Ne știam, am petrecut timp împreună (ea studentă, eu profesor), mai lucraserăm la proiecte ieșite din normă (tabăra Gigantica de la Mogoșoaia, in 2018), știam cum reacționăm în situații stresante, la limită, la lucru in asalt și sub presiune. Cu alte cuvinte, a fost foarte plăcut pentru mine. Un aspect care m-a motivat a fost că amândoi suntem din aceeași meserie, amândoi o înțelegem din interior și am încercat să las toate convențiile deoparte (măcar câteva) și să gândesc expoziția ca pe un organism, un spațiu cu surprize, cu excese și cu pauze, cu emoții și care să fie memorabil. Așteptăm publicul să își facă propria părere între 12 mai și 7 august.