Marta Mattioli este un artist vizual și graphic designer român născut în Italia, absolvind anul acesta studiile de pictură la UNArte. În opera sa, Marta experimentează cu new media pentru a sublinia posibilele interacțiuni dintre realitatea fizică și cea digitală. Lucrări ale sale au putut fi văzute recent în expoziția „Young Blood 2.0. What is new in art?” din cadrul Art Safari, la MoBU și RAD Art Fair sau, în prezent, în „The scorpion snuff box – a visual journey into a queer novel” la Bastionul Maria Theresia din Timișoara. O puteți urmări aici: https://www.instagram.com/mattioli.marta/

Numele tău este foarte prezent pe scena contemporană de artă. Expozițiile de grup în galerii sau muzee, târgurile de artă naționale și internaționale, grupările artistice precum Kinema Ikon sau Atelier 35, proiecte la Art Safari sau Art Machine – toate astea în ciuda faptului că abia ai absolvit pictura la UNArte. Cât de ușor (sau, dimpotrivă, dificil) ai zice că ți-a fost să-ți faci numele cunoscut?

Nu pot spune că a fost ușor, dar este cu siguranță o experiență frumoasă și în același timp tot ceea ce mi-am dorit să fac încă de la o vârstă fragedă. Nu am avut niciodată ca obiectiv principal vizibilitatea; scopul a fost întotdeauna crearea și construirea unui limbaj care să reflecte modul în care percep lumea și prin care să pot transmite preocupări personale legate de societatea în care trăim. Vizibilitatea a venit ca o urmare a acestei activități.

De la începutul facultății am avut norocul să întâlnesc oameni care m-au susținut în acest demers, primele proiecte au fost realizate alături de Kinema Ikon, o experiență care m-a ajutat să mă dezvolt și să lucrez alături de artiști pe care îi admir. Momentul în care am început să-mi clarific direcția artistică a coincis cu începutul pandemiei, o perioadă dificilă, însă izolarea m-a ajutat să trec printr-o perioadă de introspecție benefică, am putut să aprofundez și să explorez relația cu mediul digital. Îmi doream să transmit către public ideile și lucrările realizate în acest proces, mă simțeam pregătită să fac următorul pas și începusem să aplic atunci când se lansa un open call pentru expoziții de grup și diverse proiecte culturale, așa am avut șansa să expun în galerii și muzee pentru prima oară. De atunci lucrurile s-au dezvoltat organic, urmând să mă alătur echipei Atelier 35 și să colaborez cu Strata Gallery. Au trecut 3 ani și mă simt ca un etern work in progress.

Care este cel mai important proiect în care ai fost implicată până acum? (sau cel de care ești cea mai mândră)

Le consider la fel de importante, fiecare proiect a fost o experiență unică.

Apar frecvent elemente naturale – copacul, apa, piatra, nisipul, frânturi de peisaje sau de cer cu nori. Tu cum vezi tehnologia, ca pe un instrument cu un potențial benefic pentru lumea în care trăim sau lucrările tale ascund o temere cu privire la viitorul realității așa cum o cunoaștem?

Tehnologia este doar un instrument și, momentan, consider că ne revine responsabilitatea să o folosim într-un mod benefic. Întotdeauna am susținut dezvoltarea tehnologică, iar temerea pe care o am este mai degrabă legată de modul în care utilizăm device-urile, nu cred că suntem pe deplin conștienți de modul în care ne afectează și de implicațiile sale profunde. Suntem încă în proces de a înțelege cum să navigăm prin marea de informație și funcționalități.

Explorez frecvent probleme legate de eco-anxietate, technostress și technophoria, creând imagini definite de relația noastră cu dezvoltarea digitală, social media, dependența și preocuparea pentru schimbările climatice. Aceste preocupări au devenit un motor pentru căutarea și explorarea practicii mele. Relația dintre natură, om și tehnologie definește realitatea digitală pe care o construiesc, unde elementele naturale sunt adesea hibridizate, metalizate și încadrate într-un peisaj desertic. Inspirația pentru acest peisaj provine din locuri familiare, cum ar fi marea și plaja, acele dune nesfârșite de nisip, dar și din pasiunea pentru filmele SF.

Fragmente scrise apar adesea în lucrările tale. Care este raportul dintre imagine și text? Primează vreunul dintre ele în arta ta sau trebuie să le acordăm atenție în mod egal, fiind pur și simplu două medii diferite prin care alegi să te exprimi?

Sunt egale, dacă imaginea este o cale de a reflecta posibilitățile unei lumi tehnologizate, atunci textul este întotdeauna hiper personal. Am început să-mi scriu emoțiile în perioada stării de urgență, observând felul în care mă afecta interacțiunea limitată de către device-uri și comunicarea cu oamenii apropiați doar prin rețele de socializare. Lucrările se numesc Poems for My Screen, fiind intime, mi le-am asumat treptat ca fiind o parte componentă a practicii mele. Întotdeauna m-am simțit confortabil să experimentez mai multe căi de exprimare, fiecare mediu are caracteristici distincte și unice, iar pentru mine se completează reciproc.

La ce proiecte lucrezi acum și unde te mai putem vedea în viitorul apropiat?

Îmi puteți vedea lucrările în Timișoara, la Bastionul Maria Theresia, Tabachera cu scorpion – o călătorie vizuală într-un roman queer, o expoziție de grup curatoriata de Valentina Iancu și Iulia Dondorici.

Sunt câteva proiecte la care lucrez, printre care o colaborare ongoing este alături de CUTRA, As reality unfolds – o perspectivă feministă digitală asupra contemporaneității, primele lucrări realizate pentru acest proiect au fost deja publicate și le puteți găsi pe platformele lor.

În rest, mă pregătesc pentru următoarele expoziții de grup și pentru primul solo show, o să transmit curând mai multe informații, ce pot spune pentru moment este că începând cu luna august o să puteți vedea lucrări noi și proiecte fresh.