Născută în 2001 la Galați, Ana Maria Dranga s-a format la Universitatea Națională de Arte din București, secția pictură, sub îndrumarea profesorului Petru Lucaci. Artista explorează în lucrările sale tema monomitului și a călătoriei eroului, construind un univers vizual eclectic unde sacrul se întâlnește cu profanul. Punctul central al creației sale este un alter ego simbolic – o fetiță cu ochii negri care funcționează ca martor al lumilor puse în scenă, reflectând căutarea sensului și nevoia fundamentală de apartenență la o dimensiune transcendentală.

Pe data de 26 martie 2026 s-a deschis noul sezon expozițional la Art Safari, în noul sediu din Piața Amzei. Cum ți s-a părut experiența ta de anul trecut la Art Safari și ce impact a avut asupra carierei tale artistice?

Experiența de la Art Safari a fost una foarte pozitivă pentru mine. Cred că mi-a schimbat parcursul din punct de vedere profesional fiind una din cele mai importante expoziții la care am participat. Trebuie să recunosc că îmi doream să expun la Art Safari, dar nu aveam suficientă încredere că voi fi selectată pentru aceasta prea curând. După Art Safari a urmat un an plin de expoziții pentru care a trebuit să fiu mereu “în priză”, ceea ce nu mai experimentasem până atunci, dar nu vreau să mă plâng pentru că a fost și este ceea ce îmi doresc. Cred că Art Safari este unul din cele mai importante muzee din România și abia aștept să vizitez și noul spațiu din Amzei.

Cum arată procesul tău de lucru, atât din punct de vedere conceptual cât și din punct de vedere tehnic? Care sunt etapele prin care treci de la simpla idee și până la finalizarea unei lucrări?

Procesul de lucru începe de la o idee, un concept simplu pe care încerc să îl dezvolt. De multe ori ideile vin din acțiuni sau obiecte simple pe care le observ în jurul meu și cărora nu le dăm importanță de obicei, fiind comune începem să le considerăm banale. Apoi ideea se materializează mental în forma unei compoziții pe care mai apoi încerc să o îmbunătățesc sau să îi adaug și alte semnificații. Încep prin a face un research atât din punct de vedere ideologic cât și vizual, urmând schițele. Acestea ajung mai apoi să fie transpuse pe pânza, din punct de vedere tehnic lucrez cu ulei. Știu că lucrarea este gata când o văd și simt că nu aș mai adăuga sau scoate nimic.

În ce punct al procesului creativ se produce detașarea între tine și alter ego-ul pe care îl pictezi? Există o limită clară unde experiența personală devine pură reprezentare mitică?

Alter ego-ul a apărut pe fondul unei frământări în momentul în care încercam să îmi fac autoportretul. În acel moment aveam o compoziție destul de clară dar ceva mă nemulțumea, după o săptămână în care am tot încercat să mă pictez simțeam că nu sunt eu, atunci am abordat ceva nou și anume m-am desprins oarecum de corpul meu începând să construiesc un nou personaj, unul care nu se mai vedea de ceva timp la suprafață, și anume copilul interior. Mai apoi a început seria. În acea periodă citeam „Între înger și fiară” de Lucian Boia – acolo am dat de termenul de Monomit și ce înseamnă el. Mi-am dorit să îmi construiesc propria lume, fantezie pe baza lucrurilor care mă înconjoară, așa am început să pictez personaje care purtau măști africane. După ce am vizitat Musée du quai Branly din Paris au început să mi se formeze in minte tot felul de imagini cu măști africane, au început să mă fascineze, apoi mi-am dat seama că pierdeam un lucru esențial în acele imagini și anume “eroul”. Monomitul este prin definiție “călătoria eternă a eroului”, iar eu aveam deja eroul – alter ego-ul meu, iar conceptele sau lucrurile se învârt în jurul acestuia. Limita este dată de idee; m-am folosit atât de trăiri din copilărie cât și de dorințe sau de “evadări” din lumea în care trăim. Am încercat să scap de problemele de zi cu zi pe care le avem cu toții prin lucrări. În lucrările mele roșu este gândit ca un indicator pentru ieșirea din realitate.

Lucrările tale utilizează ideea de erou care părăsește mediul cunoscut pentru a intra într-un spațiu străin. Cum se traduce vizual această ieșire din confort în parcursul personajului tău și ce transformări suferă el odată ce părăsește aria familiară?

Personajul meu încă fluctuează între cele două lumi, cea a realului și cea a miticului. În a doua serie de lucrări, numita “Fairy” a suferit cele mai multe transformări, apariția aripilor dar și a mediului din care face parte. Făcând referire la o parte din mine pe care multă vreme nu am înțeles-o, și anume conceptul de acasă și ideea acesteia. Gândindu-mă la bunicii mei, mi-am adus aminte că încă din copilărie am un breloc pe care l-am furat de la bunica mea pentru că nu voia să mi-l dea, ulterior după moartea acesteia am aflat de la mama că acest breloc a fost făcut și dăruit de bunicul meu, era un castel în miniatură prins într-o formă, dar pentru mine era mai mult de atât, deși ca obiect poate fi considerat banal, era o formă de iubire. Atunci mi-am dat seama de ideea de chei-castel-casă-acasă. În lucrarea “Chemarea” am reprodus acel castel făcut de bunicul meu ca omagiu pentru dragostea lor, lucrarea de fapt se referă la dorul de acasă și de ei.

Având în vedere multitudinea motivelor prezente în picturile tale, culori și simboluri, cum eviți capcana de a transforma lucrarea într-un obiect decorativ? Unde se oprește designul și unde începe pictura de stare?

Fiecare lucrare are ideea și conceptul ei propriu, ele sunt legate prin evoluția personajului. Elementele decorative sunt opozițiile gândurilor negative care fac parte din realitatea în care trăim. Nu există o capcană, ci o intenție în a folosi culori puternice și simboluri. Pictura de stare vine în momentul în care sunt în fața pânzei și într-un fel de transă în care ideea și mai ales dorința sunt mai puternice decât restul lucrurilor cotidiene. Lucrările mele nu au scopul de a înfrumuseța un spațiu, îmi exprim trăiri și emoții prin acestea, iar intenția mea e să creez un fel de vis lucid în care privitorul să intre. Ele sunt menite să trezească emoții sau să ridice semne de întrebare.

De ce ai ales pictura ca mediu principal pentru a explora aceste teme mitice și ce îți oferă acest suport față de alte forme de exprimare vizuală?

Pictura a fost prima mea dragoste, și va rămâne mereu așa. Nu îmi pot imagina viața fără culoare, iar pictura îmi oferă culoare. Îmi place să desenez, dar e un punct în care îmi doresc mai mult. Am încercat să modelez sau să fac felting, dar imi sunt încă doar ca extensii ale picturii. Nu stăpânesc în profunzime alte materiale dar încă învăț. Pentru mine pictura e mediul în care mă simt cel mai în siguranță, dar care îmi oferă provocări în fiecare zi.

Ce te-a determinat să explorezi multiculturalitatea în lucrările tale și cum s-a dezvoltat interesul tău pentru estetici din diverse culturi?

Trăim într-o lume unde multiculturalitatea este omniprezentă. Consumăm imagini și citim idei ale altor culturi aproape în fiecare zi, fără să ne dăm seama uneori. Îmi place să mă las inspirată de povești, și încerc să absorb tot felul de informații din jurul meu. Cred că vizitele la muzee sau în galerii de artă, dar și cărțile pe le-am citit sau filmele pe care le-am văzut mi-au stârnit interesul pentru alte culturi. În general expunerea la o cultură pe care nu o cunoști atât de bine stârnește dorința de a o descoperi, atât timp cât ești deschis. În lucrările mele abordez concepte pe care le trăiesc, dar compun imaginea într-un univers în care sunt înconjurată de obiecte sau simboluri pe care încă le descopăr.

Ce direcție vor urma proiectele tale viitoare și în ce măsură vei păstra actualul sistem de reprezentare a eroului?

În acest moment am început o nouă mini-serie, în care este vorba despre dedublare și ritualurile acesteia. Am făcut personajul acesta cu gândul la ce însemnă inocența pe care o pierdem sau ascundem în momentul în care creștem, gândindu-mă doar la experiența mea personală pentru că așa cum am învățat “arta trebuie simțită”, dar în acest moment am extrapolat ideea și mi-am dat seama că în noi toți există această “puritate” așa că am început să creez un dialog între personaje. Îmi doresc să găsesc în viitor un sistem de sinteză personajului, dar nu vreau să grăbesc acest proces, consider că trebuie să vină natural.