Denis Nanciu: „Combinând arta cu funcționalitatea, obiectul capătă mai mult sens, transmite emoție”
Denis Nanciu este unul dintre cei mai interesanți reprezentanți ai noii generații de artiști activi în scena de artă contemporană din România. Cu o capacitate deosebită de a cultiva un miez sensibil și plin de sens în lucrările și obiectele sale artistice, Denis lucrează cu o varietate de mijloace de expresie, creând sculptură, pictură, grafică, bijuterie și obiect decorativ contemporan.
Artistul ne-a povestit despre cum a ajuns să facă artă, despre facultate, despre proiectele care i-au clădit cariera de până acum, dar și despre pasiunea sa mai veche, poezia, ce s-a materializat recent într-un volum publicat în luna septembrie.
Spune-ne povestea începutului tău în artă. Cum ai ajuns să mergi pe acest drum?
În clasa a 8-a, la inițiativa și cu susținerea dirigintelui meu, Viforaș Iulian Nițu, și a soției acestuia, Ruxandra Nițu, m-am hotărât să dau la un liceu de artă, deși nu știam absolut nimic. Îmi plăcea doar să desenez. Mi-au oferit materiale de lucru și m-au dus la un concurs de desen. Nu am câștigat nimic, dar a fost o experiență plăcută. Am început cu pictura și desenul, pe care le practicam aproape în fiecare zi. Așa cum am spus mai sus, nu știam absolut nimic despre artă sau despre materiale.
La sfârșitul clasei a 8-a, un coleg din clasa a 7-a mi-a desenat pe tricou o paletă pentru culori și mi-a spus că mi-a desenat un șevalet. Nici eu, nici el nu știam cum arată un șevalet, așa că, în mintea mea, paleta era șevaletul. Nu știam nici diferența dintre desen și culoare. Foloseam materiale ieftine, pentru că asta se găsea la mine în sat.
Am dat probă de desen și culoare la liceul Tonitza și am luat note mici: nota 5 la desen și 6 la culoare. Nu am intrat la Tonitza, iar singura variantă rămasă a fost liceul Dimitrie Paciurea, de care nu auzisem până la înscriere. Am fost prima generație de pe secția de artă a liceului. Înainte funcționa ca liceu tehnic de arte și meserii.
La Dimitrie Paciurea am intrat printre ultimii și am terminat printre primii.
În liceu a început drumul meu în artă. Acolo am descoperit nuanțele și varietatea de tehnici și secții, și ce înseamnă să fii artist plastic. Mi-a plăcut foarte mult și mediul din liceu, și profesorii de atelier. M-a ajutat foarte mult și încrederea profesorilor în mine, ceea ce m-a motivat să îmi doresc să devin din ce în ce mai bun și să cunosc și mai mult.
În clasa a 10-a am început să vând picturi, să am expoziții și proiecte în domeniul artei. Încă de pe atunci mă întrețineam și din artă.
Datorită profesorilor de atelier, expozițiilor și proiectelor, am simțit că primesc validare, iar acești factori m-au motivat să continui și să evoluez din ce în ce mai mult.
Am terminat liceul la secția de pictură, iar pictura a rămas pentru mine una dintre cele mai importante practici pe care le fac.
Cum au fost anii de facultate pentru tine? Ce te-a determinat să urmezi specializarea Ceramică, Sticlă, Metal și cum consideri că te-a ajutat ea în drumul tău creativ?
Anii de facultate pentru mine au avut părți plăcute, dar și neplăcute. În primul an de licență, am vrut să renunț la secția de Ceramică, Sticlă, Metal și să mă transfer la secția de Sculptură. În primul an de master, am avut intenția de a renunța de două ori la metal, din cauza unor neînțelegeri între mine și profesorul de atelier.
Totuși, în mare parte, anii de facultate au fost plăcuți. Am descoperit metalul și sticla, două materiale în care mă regăsesc și în care mă refugiez pentru a-mi exprima trăirile și sentimentele.
La licență am avut norocul să-l am ca profesor de atelier pe Ionuț Marin, cu care m-am înțeles excelent și de la care am învățat atât gândirea necesară lucrului cu metalul, cât și simțul artistic. M-am bucurat de sprijinul său pe toată perioada licenței, dar și a disertației, chiar dacă nu îmi mai era profesor.
Lucrez cu sticla cu sprijinul Ioanei Stelea, care, deși nu mi-a fost profesoară, m-a ajutat mereu să-mi realizez proiectele din sticlă. Pot spune că prefer generația tânără, deoarece comunicarea este diferită și au mai multă înțelegere.
Am ales secția de Ceramică, Sticlă, Metal, cu specializare în metal, dintr-un motiv simplu: dorința de a învăța să creez bijuterii. După clasa a 12-a, am oscilat între pictură și metal, dar am vrut să învăț ceva nou, așa că am ales metalul. La început, gândul meu era îndreptat spre bijuterie, însă pe măsură ce am descoperit secția mai bine, acest interes s-a diminuat.
La metal, în anul 2 am avut o temă de bijuterie, iar în anul 3 un curs opțional de bijuterie. În anul 2, am prins și perioada pandemiei, motiv pentru care nu am învățat bijuterie la facultate, ci singur, prin exersare și experimente.
Când am intrat la facultate, nu mă gândeam că voi face sculptură, însă pe parcurs, descoperind metalul, am ajuns să practic și sculptura și să fiu atras de lucrările de mari dimensiuni. Am terminat licența realizând o lucrare sculpturală de 170 cm, folosind trei tipuri de metal.
La disertație, am schimbat din nou direcția și am ales un proiect de mobilier și corpuri de iluminat, dorind să păstrez specificul secției de artă decorativă.
Secția m-a ajutat foarte mult prin modul de gândire, prin înțelegerea materialelor și prin varietatea de tehnici, ceea ce mi-a permis să mă întrețin din ceea ce fac. Aș spune că este una dintre cele mai complexe secții, și, în același timp, una dintre cele mai neapreciate.
Când ne gândim la lucrările tale, poate primul lucru care ne vine în minte este diversitatea materialelor cu care lucrezi și modurile în care le armonizezi. Cum ajungi la aceste materiale diverse și cât de diferite sunt tehnicile pe care le folosești? Când consideri că o lucrare este gata și nu mai trebuie să intervii?
Mi-am ales mai multe direcții din curiozitate și le consider mai degrabă experimente. Fiecare material necesită o abordare diferită. În principiu, tehnica este foarte importantă în realizarea lucrărilor.
Tehnica și materialul diferă în funcție de mesajul pe care încerc să-l transmit. Totuși, iau în calcul și situația în care nu am materialele sau spațiul necesar. Când mă confrunt cu această problemă, mă concentrez pe soluții și lucrez cu ceea ce am la îndemână.
Am experimentat mult și încă o fac, considerându-mi majoritatea lucrărilor drept experimente menite să mă ajute să înțeleg materialul și să ajung la o tehnică mai complexă. Cu toate acestea, tot ceea ce fac are la bază viziunea mea artistică, iar de multe ori încerc să transform un experiment într-un obiect de artă, pentru a-i da și mai mult sens.
În general, consider că o lucrare este gata atunci când îmi place din punct de vedere estetic și rezonez profund cu ea. Chiar dacă am lucrări care nu îmi plac, și acest lucru se întâmplă destul de des, le pot lăsa deoparte pentru o perioadă, până simt că am găsit o soluție. Dacă trece prea mult timp, le las așa cum sunt, pentru a-mi reevalua nivelul din acea perioadă.
De multe ori, lucrările pe care eu le consider neterminate sau care nu îmi plac sunt totuși apreciate de alții, însă acest lucru nu îmi schimbă părerea despre ele. Mă regăsesc și în situația în care îmi poate plăcea o lucrare neterminată sau, invers, să nu îmi placă o lucrare chiar dacă o consider finalizată.
Faci sculptură, pictură, grafică, bijuterie și obiect artistic, uneori intersectând cu ușurință și multă sensibilitate granițele dintre aceste categorii. În practica ta, obiectul artistic nu mai cade doar în cele două categorii clasice: decorativ / funcțional. Cum te raportezi tu la această împărțire clasică și care crezi că e menirea obiectului artistic în lumea contemporană?
Consider că avem nevoie, în primul rând, de obiecte strict funcționale, apoi și de obiecte decorative, care contribuie la un aspect mai plăcut al spațiului. Obiectele decorative adaugă personalitate. Fiecare dintre noi are acasă obiecte decorative și funcționale.
În practica mea artistică, încerc să adaug obiectului și un concept, ducându-l într-o zonă mai profundă, cu o notă de personalitate. Combinând arta cu funcționalitatea, obiectul capătă mai mult sens, transmite emoție, iar menirea obiectului artistic este de a spune o poveste sau de a transmite un mesaj. Uneori, această poveste poate fi și tristă.
Înconjurat de diferite obiecte artistice, fie făcute de mine, fie de alți artiști, mă găsesc adesea pierdut în gânduri, contemplându-le. Stările emoționale influențează viziunea asupra obiectului artistic.
Care simți că au fost cele mai importante proiecte în cariera ta artistică de până acum și cum ți-au îmbogățit experiența?
Printre primele proiecte care au pus bazele carierei mele artistice se numără cele realizate în colaborare cu Centrul Național de Cultură a Romilor – Romano Kher, începând din 2016. Proiectele pe care le-am avut cu CNCR mi-au influențat foarte mult decizia de a continua pe calea unei cariere artistice.
Anul 2022 a fost momentul în care am vândut pentru prima dată sculptură. O firmă din Buzău, General Membrane, a văzut o lucrare de-a mea într-o expoziție la muzeul din Buzău și mi-a propus un proiect de 6 sculpturi. M-am bucurat pentru că mi-au oferit libertatea de exprimare. În sculpturile realizate pentru ei, am folosit și câteva materiale fabricate de ei, materiale noi pe care nu le mai folosisem înainte. A fost, totodată, o provocare care mi-a adus multă plăcere.
În 2023, unul dintre cele mai importante proiecte de până acum a fost cel pentru KULTHO. Am avut plăcerea și onoarea de a realiza 17 trofee pentru GALA Femeilor Remarcabile. A fost, de asemenea, cel mai dificil proiect, deoarece fiecare trofeu trebuia să arate impecabil și să fie identic. Trofeele au ajuns la femei precum Gabriela Alexandrescu – Președinte executiv Salvați Copiii, Laura Bicego (Nanis Designer), Rucsandra Huruzeanu (Ivatherm), Andreea Esca, Ana Maria Brânză, Cristina Bâtlan, Camelia Șucu etc.
În 2024, am avut un proiect de accesorii pentru Iulia Vlejoangă, creatoare de haine, pentru disertația ei. A fost un proiect important pentru mine, deoarece am reușit, în sfârșit, să materializez niște idei mai vechi. Pentru proiectul Iuliei, am realizat 3 genți, un corset, 16 nasturi și câteva accesorii pentru cap.
Toate proiectele pe care le-am avut până în prezent mi-au îmbogățit experiența prin diversitatea materialelor și contextelor. Fiecare proiect s-a adresat unui public diferit și a cerut o abordare specifică.
Recent ai lansat o carte de poezii. Când ai început să scrii și care este povestea acestui prim volum?
Am început să scriu poezie prin clasa a 11-a. Daria Danciu, o prietenă din liceu, scria poezie. Într-o zi, la atelier, ne-a dat să citim o poezie de-a ei. Era o poezie tristă de dragoste, deși nu-mi mai amintesc foarte bine. Pot spune că am rezonat cu poezia ei, deoarece treceam printr-o despărțire, și de atunci am început și eu să scriu poezie. Scriu poezie în vers alb.
Povestea acestui prim volum este în special despre ultima mea iubită. Volumul se numește Pot să-ți vorbesc în metafore? deoarece, într-un dialog cu ea, în care i-am arătat câteva poezii, mi-a spus că nu îmi înțelege metaforele. Volumul conține și câteva poezii din perioada liceului. Desenul de pe coperta cărții este făcut de ea; eram încă împreună la acea vreme.
Unde se pot întâlni acum cititorii cu lucrările tale?
Oamenii îmi pot vedea lucrările în diverse expoziții. Pe 22 octombrie va avea loc vernisajul expoziției Salonul Metalului – secțiunea bijuterie 2024, la Galeria Galateea, începând cu ora 18:00. La această expoziție particip cu patru perechi de ochelari purtabili, deși aparent nu par a fi. Aceștia sunt realizați din alamă, cu o structură inspirată din plantele cu spini.