Ioana Stelea este artistă și asistent universitar doctor la Facultatea de Arte Decorative și Design, Departamentul Ceramică Sticlă Metal. Specializată în arta sticlei, Ioana Stelea creează obiecte fascinante prin fragilitatea lor și misterioase prin cunoștințele limitate pe care le avem de fapt despre prelucrarea acestui material cu o lungă istorie în domeniul artelor. Pe lângă activitatea ei artistică, racordată la cele mai noi procedee creative din domeniu, Ioana contribuie direct la perpetuarea artei sticlei pregătind noi generații de artiști.

În interviul pentru Propagarta, artista a vorbit despre cum a ales să se specializeze în acest material cu posibilități expresive unice, despre activitatea ca profesoară, dar și despre ultimele tendințe cu privire la procesele tehnologice și sustenabilitatea obiectelor de sticlă realizate în ateliere.

Ai terminat Sculptura în liceul de arte plastice, în Râmnicu Vâlcea. Cum ai ajuns, în adolescență, să mergi către opțiunea aceasta? De când ai știut că îți dorești să mergi pe drumul creației artistice?

De cand mă știu am iubit arta, îmi plăcea mult să desenez, să pictez și să modelez, dar abia la vârsta de 12 ani am decis să mă transfer de la școala unde învățăm la Liceul de Artă din oraș, deși mama mă încurajase să fac această mutare mai devreme. Familia mea este iubitoare de artă și părinții mei fiind persoane foarte creative, care au cochetat cu arta, m-au inspirat și m-au sprijinit în direcția aceasta.

La liceu am dorit inițial să studiez la secția Textile, însă dintr-o întâmplare fericită am fost repartizată la Sculptură și mi-a plăcut foarte mult pentru că am trecut în zona tridimensională, am învățat să folosesc volumul în lucrările mele și tot ce am dobândit acolo m-a pregătit și m-a ajutat mult în facultate. În paralel am cochetat și cu alte medii precum pictura, grafica, ceramica, textilele și chiar moda.

Parcursul academic te-a îndreptat către secțiunea de Arte Decorative din cadrul Universității Naționale de Arte București. Cum îți amintești anii de facultate? Care erau oportunitățile unui student la decorative atunci, față de anul 2024, mai ales din punct de vedere al accesului la tehnologiile specifice decorativelor? 

Sticla era un material pe care nu îl înțelegeam când eram elevă, în orașul meu nu știam artiști care lucrează în acest mediu și nu înțelegeam cum se prelucrează misteriosul material amorf. Lucrarea mea de atestat trebuia să includă și câteva piese din sticlă, însă, nereușind să-mi duc proiectul la bun sfârșit, m-am rezumat la o transpunere în metal și am hotărât să dau admitere la UNArte la specializarea Sticlă din cadrul departamentului Ceramică – Sticlă – Metal. Astfel, nu doar că am reușit să primesc răspunsuri la întrebările pe care le aveam, ci am descoperit o altă latură a artei care m-a cucerit și unde am simțit că mă pot dezvolta ca artist.

Anii de facultate au fost foarte frumoși și am învățat multe lucruri, însă pot spune că posibilitățile tehnologice pe care le aveam atunci erau mult mai limitate față de ceea ce este acum. Dacă privesc modul în care specializarea s-a dezvoltat în ultimii 12 ani, pot spune că acum este o altă școală care s-a adaptat la trendurile internaționale, care are o abordare conceptuală și tehnologică extrem de contemporană și care a reușit ușor să intre în rândul marilor centre universitare din domeniu sticlei artistice. Acest fapt a fost posibil datorită implicării profesorilor, a accesului mult mai facil la informație, a călătoriilor și cursurile de specializare din centre importante ale sticlăriei europene pe care am reușit să le urmăm și cu sprijinul instituției în îmbunătățirea constantă a bazei materiale. Desigur că mai sunt multe lucruri de pus la punct și de îmbunătățit, însă lucrăm continuu la acest lucru.

Studenții de astăzi sunt încurajați încă din primul an să facă parte din proiecte expoziționale, simpozioane, proiecte de grup naționale și internaționale pentru a lua contact cu mediul artistic și pentru a le fi mult mai ușor să înțeleagă drumul pe care trebuie să îl parcurgă pentru a construi o carieră în domeniu.

Ioana Stelea, Fitting in Luxury

Care a fost motivul care te-a determinat să rămâi în facultate și să dedici o parte din timpul tău viitoarelor generații de artiști?

Cred că ce m-a determinat să rămân a fost pasiunea pentru acest domeniu și dorința de a forma noi generații care să ducă mai departe arta sticlei, mai ales într-o perioadă postindustrială unde majoritatea fabricilor și atelierelor s-au închis și unde la o primă vedere o astfel de direcție artistică nu are continuitate.

Așa cum și eu am reușit să descopăr un mediu care m-a fascinat și care m-a construit ca artist, doresc la rândul meu să ofer cât mai multe informații și oportunități următoarelor generații pentru a mă asigura, sau cel puțin pentru a încerca să nu permit dizolvarea acestui tip de artă. În România sticla încă este percepută ca obiect frumos, funcțional sau decorativ care nu poate fi inclusă în alte medii ale artei, doar că la nivel internațional lucrurile nu mai sunt privite așa.

Ca artist care s-a specializat în sticlă, ne poți spune care sunt cele mai importante trenduri în acest domeniu, la nivel internațional? Cum se raportează contemporaneitatea la acest obiecte prețioase, care necesită atât de multe etape de prelucrare, cu multă grijă? 

La ora actuală arta sticlei are foarte multe direcții de expresie, iar acestea sunt date atât de conceptele artiștilor cât și de tehnicile pe care le folosesc. Sticla artistică contemporană se transpune acum, dincolo de cunoscutele forme decorative, în forme sculpturale, piese vestimentare purtabile, instalații, performance, video, land art, etc. Mișcarea sticlei de studio, începută la mijlocul secolului trecut, este încă în continuă expansiune, iar artiștii contemporani caută să transmită și să aducă în prim plan prin complexele tehnici de prelucrare concepte actuale, manifeste și probleme social-politice. Sticla acum cred ca este din nou privită cu interes și spun asta pentru că văd că publicul începe să-și îndrepte atenția către ea la evenimentele expoziționale, dar și în rândul artiștilor din alte medii care doresc să exploreze acest material în lucrările lor.

Ioana Stelea, Beautiful Trash

Dar la nivelul discuțiilor atât de importante azi, despre sustenabilitate și grijă față de practicile consumului haotic de materiale, ne poți explica ce rol poate juca înțelegerea și cunoașterea practicilor clasice de producere a obiectelor din sticlă? Pot ele să devină din nou dominante, în detrimentul producției industriale?

Sticla este cunoscută ca fiind un material ce poate fi reciclat la nesfârșit, doar că din cauza costurilor mari de producție a pierdut tot mai mult teren în fața plasticului sau a altor materiale. Lipsa cererii, subevaluarea produselor și concurența inegalabilă a piețelor externe asiatice, a făcut ca tot mai multe ateliere și fabrici din țară, dar și din străinătate să se închidă, iar materialul să fie depreciat în ochii consumatorilor. Toate aceste lucruri au dus nu doar la reducerea de pe piață a sticlăriei realizate manual ci și la diluarea cunoștințelor tehnologice, din păcate. Cu toate acestea, unele ateliere au încercat să se orienteze spre o abordare green, prin care pot reduce atât costurile materiilor prime, prin utilizarea sticlei float sau sticlei de menaj reciclate, și prin folosirea unor cuptoare de topit electrice, mult mai prietenoase cu mediul. Inclusiv în cadrul UNArte, specializarea Sticlă folosește în procesul de învățământ o abordare sustenabilă, iar 80% din materialele folosite sunt reciclate. Astfel studenții învață să prețuiască și să utilizeze diverse tipuri de sticlă, mult mai accesibile, care nu le îngrădește perspectiva creativă și care îi și direcționează spre o practică de atelier sustenabilă pe viitor. Cred că sticla va putea fi din nou un material dominant în designul de obiect, ambalaj, etc și va deveni un material mult mai apreciat, doar că acest lucru va mai dura.

Cu siguranță dacă vorbim despre tehnicile clasice de prelucrare și despre designul de obiect cu precădere, pentru că piesele utilitare sunt cele mai accesibile publicului larg, singura opțiune pentru a deveni din nou dominante ar fi ca oamenii să aibe acces mult mai mult la ateliere și să conștientizeze prin câte etape poate trece un singur obiect suflat sau prelucrat manual până ajunge în mâinile lor. De multe ori luăm lucrurile așa cum sunt și nu ne gândim că la un simplu pahar de vin pot lucra chiar și 5,6 oameni pentru a-l aduce la forma pe care o are atunci când il scoatem din cutie.

Pe plan personal, care sunt proiectele la care lucrezi acum sau pe care le pregătești pentru viitorul apropiat?

Cel mai recent proiect va fi lansat în luna noiembrie pe platforma online DAS FERNGLAS, curatoriată de Anna Mlasowsky.

Anul acesta am experimentat tehnici noi de prelucrare a sticlei reciclate la cald prin fuziune și suflare împreună cu RERO Glass din Belgia în cadrul unei rezidențe și aș vrea să continui ce am început în vară cu ei. Cu siguranță o să urmeze și proiecte noi pe care cel mai probabil le voi dezvolta în iarnă. Pot spune că vor fi abordări noi mai ales din punct de vedere tehnologic.

Lucrezi cu materiale și tehnici care îți permit să creezi obiecte care te duc cu gândul la un alt univers, interior, dar poate și îndepărtat în același timp, fragil, dar extrem de durabil, aproape etern. Sunt obiecte extrem de plăcute, care accesează o stimuli senzoriali aparte, cel puțin pentru mine. Care este cea mai mare sursă de inspirație pentru tine? Și cât de mult cântărește, în ceea ce faci, relația cu materialul și cu tot procesul de lucru?

Principala sursă de inspirație este ceea ce mă înconjoară. Pot fi experiențe personale sau colective, amintirii pe care le transpun în materialul fragil, lucruri pe care le observ, pe care le-am întâlnit. Stări și trăiri ce se întrupează în siluete efemere sau chiar amalgamul de gânduri haotice reprezentate sub forma unor coji subțiri cu texte indescifrabile.

Așa cum am spus și mai devreme, sticla este materialul în care m-am regăsit cel mai mult și care mă definește ca artist. Este atât de versatilă, oferă o paletă largă de  efecte plastice, de la transparențe și străluciri, la texturi rugoase și opace. Uneori am impresia că are chiar personalitate și deși respecți toți pașii ca la carte, uneori ea refuză să capete forma pe care tu o dorești, sau se sparge după o temperare în cuptor de câteva săptămâni sau chiar luni. Este fragilă, dar și puternică. Necesită atâtea tipuri de cunoștințe, utilaje, răbdare și îndemânare atunci când este prelucrată și, cu toate acestea, în orice moment al procesului tehnologic se poate întâmpla ceva. În multe din proiectele anterioare foloseam pelicule de sticlă foarte subțiri, unele având chiar sub un milimetru grosime, pe care le gravam cu discuri diamantate la strung. Niciodată nu știam dacă piesa va rezista până la final, dar îmi asumam eșecul încă de la început, deși de cele mai multe ori nu era cazul. În practica de atelier apreciez poate mai mult procesul decât rezultatul final, pentru că fiecare etapă îmi poate dezvălui soluții la care nu mă gândisem, sau un accident se poate transforma într-un efect neanticipat. De fiecare dată există o comuniune între idee, material, instrumentarul specific și gestualitatea corpului. Fiecare mișcare determină un alt rezultat, mai ales când este vorba de gravură.

Ioana Stelea, Kiss to Go, 2022

Ioana Stelea, Kiss to Go

Unde pot cititorii să se întâlnească acum cu lucrările tale?

În București cititorii pot vedea câteva lucrări la Art Safari și la Salonul Național de Artă Contemporană. Urmează încă două expoziții ce se vor deschide în luna noiembrie și anume „ Carnival Couture” în Frauenau, Germania și Green Soda Movement în Oostend, Belgia.

Ioana Stelea, Beautiful Trash

Stelea Ioana, Uranium – Commemoration of the commune – The supper