• No products in the cart.
TOP

Expoziția lui MARCELL ESTERHÁZY de la Centrul de Interes

BAZIS contemporary – Centrul de Interes
După absolvirea în 2003 a Universității de Artă din Budapesta, la secția Intermedia, artistul a trăit și a lucrat peste zece ani în Marseille și Paris. În 2004 a primit premiul special Lucien și Rudolf Hervé, în 2009 premiul Stúdió, și tot din 2009 a obținut bursa Derkovits. În 2015 a fost nominalizat la premiul Arendt în cadrul Lunii Fotografiei Europene. Lucrările sale se regăsesc în colecțiile Muzeului Ludwig din Budapesta, a Museului de Artă Contemporană din Marseille (MAC), în Galeria Națională a Ungariei, în Institutul de Artă Contemporană din Dunaújváros (ICA-D), în Muzeul Szent István din Székesfehérvár, în Muzeul Kiscelli din Budapesta, precum și în numeroase colecții private. În Ungaria este reprezentat de Galeria acb din Budapesta, care vara aceasta a prezentat cele mai recente lucrări ale artistului în expoziția intitulată FACTUM.
Ideea centrală a expoziției este accesibilitatea realității și fiabilitatea reprezentării picturale.
În expoziția PARALELLE PERCEPTION din Bazis Contemporary sunt prezentate lucrările artistului din expoziția de vară completate cu lucrări mai vechi, ale căror tematică principală este prelucrarea arhivelor de familie. Lucrările lui Esterházy concepute în cele mai diverse medii abordează subiecte ca trauma, minciuna, iertarea, frica, judecata, manipularea și păcatul.

Post a Comment

X