Sergiu Ciochină este apreciat și cunoscut în mediul online pentru peisajele în care caută în mod vădit lumina și, mai nou, pentru personajele rezultate dintr-un continuu proces de examinare și surprindere a trăirilor lui. Originar din Republica Moldova, Sergiu Ciochină s-a mutat de curând în Franța. Am stat de vorbă cu artistul despre decizia de a se muta la Paris, procesul de creație, relația lui cu atelierul și despre prima manifestare expozițională din capitala Franței.

Ești din Republica Moldova, unde ai absolvit Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” din Chișinău, iar acum locuiești și creezi în Paris. Cum a venit decizia de a te muta în Franța?

Neașteptat! De fapt, ideea de a pleca pentru a-mi dezvolta și extinde cunoștințele și colaborările era una veche. Moldova este locul ideal pentru confort, însă acest „confort” îngreunează dezvoltarea și formarea mea ca artist. Am aplicat și am obținut viza de talent; de fapt, nu a fost atât de ușor. Este un proces greu și îndelungat, mai ales că ambasada Franței este la București, iar eu eram în Chișinău. Deci, deja de 6 luni, sunt parte a unei noi comunități, învățând o nouă limbă pe care am început să o studiez. Deja am schimbat două ateliere și mă concentrez pe picturile mele.

Observ că arta ta cuprinde două dimensiuni: pe de o parte, lumea vizibilă a unui peisaj lipsit de prezența umană, în care cauți permanent, prin tușe împăstate, jocul dintre lumini și umbre surprins fie pe zidul clădirilor, fie pe pământ, iar uneori suprafața lucioasă a apei. Pe de altă parte, explorezi și o lume a personajelor voit deformate. Ce teme aduc în atenție personajele tale?

Da, peisajele și arta figurativă sunt două laturi total diferite ale „artistului” din mine, pe care le creez și le iubesc foarte diferit; sunt percepute de oameni la fel, iar uneori oamenii cărora le plac peisajele se regăsesc în arta mea figurativă, și invers. Ce ține de teme și idei, ele de fapt sunt întotdeauna emoții puse în practică pe pânză. Personajele, lucrările mele sunt despre sentimente, stări, despre casă, iubire, solitudine, și îmi doresc foarte mult să le transmit și spectatorului, prin structurile pe care le dobândesc și le caut, prin forme, priviri și gesturi pentru ca el să simtă același lucru, să inspire, să ajute, să înțeleagă și să vadă viața prin prisma artei mele. Încerc să transmit toată viziunea mea, pe bucăți și particule, să pătrund înăuntru, ca și cum aș examina natura printr-un microscop. Privind detaliile (ceea ce aștept și de la cei care ajung în fața picturilor mele – să privească în detaliu), le ofer forme și culori până ele capătă un sens, care poate fi foarte diferit pentru fiecare dintre noi chiar dacă privim aceeași pictură.

Îți propun să intrăm puțin în spatele procesului de creație. Cum începi o lucrare nouă? Ce se află dincolo de rezultatul final pe care îl vede publicul?

O nouă lucrare începe de la idee, apoi urmează alegerea culorii, care pentru mine este unul dintre factorii determinanți ai evoluției ulterioare a tabloului. Mai degrabă decât alegerea culorii în sine, este vorba despre „atmosfera coloristică” pe care urmează să o creez. De obicei, rezultatul pe care îl va vedea spectatorul va fi consecința unei serii de ajustări și aproximări îndelungate, aplicări și distrugeri ale straturilor.

De la început până la final, pânza va suferi câteva schimbări radicale. Uneori mă prind în ideea că probabil nu eu aleg culoarea, ci ea însăși mă găsește pe mine. Principalul efect emoțional nu este dat de o singură culoare, ci de combinația cromatică: „culoare + culoare”. La baza oricărei picturi am o sumedenie de schițe, desene, elemente pe care le combin sau nu până într-un final. Orice procese și stări rămân să trăiască doar în atelierul meu.

Pe instagramul tău oferi publicului și cadre din atelierul tău. Care este relația ta cu spațiul de lucru?

Relația mea cu spațiul de lucru este profund personală și esențială pentru procesul meu de creație. Atelierul meu este locul unde pot să mă pierd în lumea mea interioară și să explorez fără constrângeri. Țin mult la spațiul unde creez și găsesc cu greu, mai ales în Parisul „mic”, un spațiu mare și disponibil din punct de vedere financiar.

În atelierul meu mă înconjoară culorile, pensulele, tablourile și toate instrumentele mele de lucru. Mai este și persoana care îmi creează fotografiile publicate, iar acest aspect face, de asemenea, parte din relația mea cu atelierul. Fiind introvertit, uneori prezența cuiva în atelier poate avea un efect, dar am învățat să trec peste asta. De când sunt în Paris, adesea mai este și altcineva în el. Uneori organizez și vizite pentru colecționari. Mai vine inspirația de a fotografia unele procese sau stări pe care le am, iar asta este o realizare pentru mine, de care mă bucur că o observați.

De curând ai expus pentru prima dată în Franța, la Art Capital Paris/ Grand Palais Éphémère. Cum a fost experiența?

Da, am expus trei lucrări la cele două saloane cele mai vechi, Salonul Independenților și Salonul Artiștilor Francezi. Orice experiență e bună, mă bucur că am fost acceptat, că am făcut noi cunoștințe și că mi s-a acordat și un premiu pentru pictura „Joc de cărți”. Urmează în acest an să expun la Carrousel du Louvre, voi fi reprezentat de o galerie din Canada, Toronto. Apoi urmează Biennale Chianciano, o expoziție în Madrid, Spania. Aștept să aplic și la Salonul de Toamnă din Paris. Voi expune o pictură minunată intitulată „Licuricii” la Salonul „Violet” din Paris și cred că până la sfârșitul acestui an voi organiza o expoziție personală, pentru care încă mă pregătesc.

Ne poți spune ce pregătești pentru perioada următoare?

Multe picturi minunate pe care planific să le finalizez în timpul apropiat. Și, fără să deschid prea multe secrete, invit cititorii voștri să mă urmărească pe Instagram și Facebook, să îmi viziteze site-ul. 😀